StiripesurseDiasporaTrei bărbaţi, trimişi în judecată în cazul atentatului eşuat cu butelii...

Trei bărbaţi, trimişi în judecată în cazul atentatului eşuat cu butelii de gaz din 2017, la Paris

Publicat:

Un proces cu juraţi a fost dispus împotriva a trei bărbaţi – dintre care doi au fişe de radicalizare islamistă -, acuzaţi de faptul că au participat la o tentativă de atentat cu butelii de gaze naturale, în toamna lui 2017, la Paris, potrivit unei surse judiciare, care confirmă o informaţie dezvăluită de cotidianul Le Parisien, relatează AFP, scrie news.ro

În noaptea de 29 spre 30 septembrie 2017, un locuitor al unui imobil din arondismentul al XVI-lea a dat alerta, după ce a descoprit, la parter, între orele 3.00 şi 4.00, patru buteliide gaze naturale plasate pe un dispozitiv incendiar electric, declanşat cu ajutorul unui telefon, stropite cu multă benzină.

Citește și : După 88 de zile, muzeele Vaticanului se redeschid începând de luni

Dintr-un motiv necunoscut, trei apeluri nu au reuşit să declanşeze dispozitivul.

Două zile mai târziu, trei suspecţi au fost reţinuţi, după care au fost inculpaţi şi încarceraţi – Amine A., Sami B. şi Aymen B.


Judecătorul de instrucţie însărcinat cu dosarul a decis, printr-o ordonanţă recentă, să-i trimită în faţa unui tribunal cu juraţi pe doi dintre suspecţi, cu privire la o ”tentativă de asasinat” şi ”tentativă de distrugere cu un mijloc periculos pentru persoane” în legătură cu o întreprindere teroristă, iar pe al treilea cu privire la ”complicitate” la aceste infracţiuni, potrivit sursei judiciare citate.

Cei trei sunt trimişi în faţa unui tribunal cu juraţi şi cu privire la ”asociere de răufăcători teroristă, criminală”.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, primii doi sunt Sami B. şi Aymen B., iar complicele este Amine A..

Doi dintre ei au făcut apel împotriva ordonanţei, potrivit sursei judiciare.

O a patra persoană este, de asemenea, trimisă în judecată, cu privire la un furt conex în dosar.

Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a cerut, la începutul lui noiembrie, ca principalii trei acuzaţi să fie judecaţi cu privire la ”tentativă de asasinat”.

Avocata lui Sami B., Daphne Pugliese, a declarat pentru AFP că urmează să facă apel împotriva acestei ordonanţe, deoarece clientul său a ”susţinut întotdeauna că este perfect nevinovat cu privire la faptele care-i sunt reproşate”.

Citește și : Mişcarea Black Lives Matter, propusă la Premiul Nobel pentru Pace

Avocatul lui Amine A., Dylan Slama, a anunţat, de asemenea, că face apel. ”Acuzaţiile sunt nefondate şi nu ţin cont de parcursul său complex şi de faptul că serviciile franceze au vrut la un moment dat să se sevească de el înainte de a-l elibera”, declară el.

De ce a fost vizat acest imobil situat pe o străduţă din acest cartier înstărit al captalei franeze? ”Aceasta este marea întrebare care rămâne la dosar”, subliniază o sursă apropiată dosarului, după trei ani de anchetă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.