StiripesurseDiasporaTrei copii ai unui cuplu de jihadişti francezi au fost repatraţi...

Trei copii ai unui cuplu de jihadişti francezi au fost repatraţi în Franţa

Publicat:

Trei copii ai unui cuplu de jihadişti francezi, plecat să lupte în Irak, au fost repatraţi în Franţa pe 18 decembrie, după care au fost încredinţaţi unei instituţii de ajutorare a copiilor în Seine-Saint-Denis, în contextul în care mama lor se află, împreună cu un al patrulea copil mic, în mâinile forţelor irakiene, a confirmat joi avocatul lor pentru Reuters.

”Cei trei copii repatriaţi, care au între trei şi opt ani, au fost încredinţaţi în mod provizoriu Asistenţei Publice şi au fost plasaţi într-o familie”, a precizat avocatul Vincent Brengarth, consilierul mamei şi copiilor, potrivit news.ro .

”Era de neconceput ca aceşti copii să rămână captivi, conform dreptului internaţional”, a subliniat el.

Citește și : Ambasada SUA la Ankara și cea turcă la Washington anunță ridicarea tuturor restricţiilor în serviciile de acordare a vizelor

În ceea ce priveşte situaţia mamei, Vincent Bergarth a precizat că el ”respectă suveranitatea autorităţilor judiciare irakiene” şi că, pentru moment, nu are în vedere o ”intervenţie judiciară în vederea obţinerii întoarcerii ei”.


Avocatul a anunţat că nu deţine informaţii despre tată.

Contactat de Reuters, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a anunţat repatrierea a patru copii pe 18 decembrie, cu un zbor Bagdad-Paris, şi a precizat că este vorba despre ”prima repartiere a unor copii în acest context”.

”Întoarcerea lor a fost organizată în coordonare cu autorităţile irakiene, în interesul superior al copiilor”, a declarat Ministerul de Externe pentru Reuters.

”Ei au fost preluaţi în grijă de autorităţile judiciare competente”, potrivit ministerului, care a adăugat că nu poate să ofere alte precizări ”din motive de securitate”.

Emmanuel Macron declara, în noiembrie, în contextul înfrângerilor suferite de Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak, că soarta femeilor şi copiilor unor francezi plecaţi în aceste teatre va fi examinată ”caz cu caz, în funcţie de situaţie”.

”Ei fac deja obiectul, atât cei care au revenit cât şi cei care se vor întoarce, unei proceduri speciale şi unei urmăriri speciale, mai ales pe plan medical şi psihiatric”, declara el într-un interviu pentru France 2.

Până la jumătatea lui noiembrie, 58 de copii şi 244 de adulţţi au revenit în Franţa din zonele de conflict irakiano-siriene, potrivit unui bilanţ al directorului general al Direcţiei pentru Securitate Internă (DGSI) Laurent Nuñez, intervievat de Le Figaro.

La acea vreme, el număra 281 de francezi morţi în lupte, în rândul Daech, dar şi 686 de bărbaţi şi femei de naţionalitate franceză sau care au rezidat în Franţa şi 500 de copii – pe teritoriul Siriei şi Irakului.

Mai mulţi combatanţi francezi SI au fost luaţi prizonieri de forţe kurde, la jumătatea lui decembrie, în nordul Siriei, în apropiere de frontiera cu Irakul, potrivit unei surse apropate dosarului.

Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian declara că toţi combatanţii francezi capturaţi în Irak vor fi judecaţi în această ţară.

Situaţia este problematică în Siria, unde ”nu există o guvernare dovedită”, spunea în noiembrie şeful diplomaţiei franceze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.