StiripesurseSocialTrei persoane date dispărute după inundaţiile devastatoare din Elveţia

Trei persoane date dispărute după inundaţiile devastatoare din Elveţia

Publicat:

Trei persoane date dispărute după inundaţiile devastatoare din Elveţia

Căutările continuă în Elveţia pentru găsirea celor trei persoane date dispărute în urma inundaţiilor devastatoare care s-au produs în ziua precedentă în sud-estul acestei ţări, în timp ce o femeie a fost găsită în viaţă după o alunecare de teren, potrivit Poliţiei din cantonul Graubünden, informează AFP, preluată de Agerpres.

Vineri seară, furtunile şi ploile abundente au provocat inundaţii şi alunecări de teren în valea Mesolcina, o regiune montană.

În satul Sorte, trei case şi trei vehicule au fost luate de viituri.

„Operaţiuni intensive de căutare sunt în curs de desfăşurare pentru a le găsi pe cele trei persoane care sunt încă date dispărute. Aceste persoane se aflau probabil în casele lor în momentul furtunii şi au fost luate de ape”, a declarat Poliţia cantonală elveţiană într-un comunicat de presă.

Citește și: Vogue World: 500 de invitaţi de marcă în Place Vendome din Paris, duminică, pentru o defilare de modă


Este vorba despre un cuplu şi o femeie în vârstă, potrivit presei din Elveţia.

Mai multe zeci de persoane au trebuit să fie evacuate din locuinţele lor din aceeaşi regiune, precum şi din valea vecină Calanca. Însă “cele mai multe dintre ele au putut să se întoarcă la casele lor sâmbătă dimineaţă”, potrivit Poliţiei.

O femeie, care fusese de asemenea declarată dispărută, a fost găsită în viaţă, dar rănită, după o alunecare de teren sâmbătă dimineaţă şi a fost transportată la spitalul din Lugano.

Din cauza pagubelor extinse din regiune, Poliţia a cerut populaţiei să nu călătorească în zonele afectate şi să nu facă deplasări inutile cu autovehiculele.

Apele revărsate ale râurilor au luat cu ele şi un vehicul de poliţie care participa la operaţiunile de căutare. “Cei doi poliţişti au putut să iasă din vehicul, care a fost acoperit de apă, şi să înoate pentru a se salva”, a precizat Poliţia elveţiană.

În Lostallo, o sală a fost pusă la dispoziţia persoanelor evacuate din casele lor, multe dintre acestea fiind inundate de râurile ieşite din matcă, potrivit agenţiei de presă Keystone-ATS.

Mai multe comune din aceeaşi regiune sunt private de electricitate, iar apa nu mai este potabilă în mai multe sate.

Ploile abundente au afectat în ultimele zile mai multe regiuni ale Elveţiei. Multe drumuri au fost blocate, iar circulaţia pe linii feroviare a fost întreruptă.

Preşedinta ţării, Viola Amherd, s-a declarat “bulversată” de amploarea pagubelor. “Gândurile mele se îndreaptă acum către populaţia afectată”, a scris ea sâmbătă pe reţeaua de socializare X.

Faimoasa staţiune de schi Zermatt, din cantonul Valais, a rămas izolată de restul lumii începând de vineri dimineaţă din cauza riscului de inundaţii. Circulaţia trenurilor a fost reluată spre Zermatt abia sâmbătă, după o întrerupere de peste 24 de ore, precizează DPA. Atât linia de cale ferată, cât şi drumul asfaltat spre Zermatt au fost blocate temporar în urma revărsării cursurilor de apă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

Secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Austriei

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Externe, secretarul de stat Carolina Perebinos a primit copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului agreat al Republicii Austria în Republica...

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.