StiripesurseDiasporaTribunalul Uniunii Europene confirmă sancţiunile împotriva membrilor familiei fostului preşedinte egiptean...

Tribunalul Uniunii Europene confirmă sancţiunile împotriva membrilor familiei fostului preşedinte egiptean Mubarak

Publicat:

Tribunalul General al Uniunii Europene a conformat joi sancţiunile impuse împotriva membrilor familiei fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak pentru deturnări de fonduri publice egiptene, relatează dpa, potrivit Agerpres.

După ce Hosni Mubarak a fost înlăturat de la putere în 2011 în cursul Primăverii Arabe, statele membre ale Uniunii Europene au îngheţat activele membrilor familiei sale, aceştia fiind găsiţi responsabili de deturnare de fonduri publice egiptene. Sancţiunile au fost prelungite în 2016 şi 2017, ceea ce a determinat familia lui Mubarak să solicite Tribunalului Uniunii Europene anularea actelor care prelungesc îngheţarea activelor lor întrucât consideră că nu au temei juridic.

Citește și : Salvini „și-a pierdut răbdarea” cu Moscovici

Tribunalul Uniunii Europene a respins joi acţiunile în justiţie ale membrilor familiei Mubarak şi afirmă că faptele obiective din spatele deciziei iniţiale care au determinat impunerea de sancţiuni au rămas neschimbate de-a lungul anilor, inclusiv hotărârea că familia şi-a însuşit banii publici pentru uz personal.

În aceste condiţii, impunerea de sancţiuni “îndeplineşte obiectivele de consolidare şi de susţinere a democraţiei, a statului de drept, a drepturilor omului şi a principiilor dreptului internaţional’, au afirmat judecătorii Tribunalului Uniunii Europene într-un comunicat.


De asemenea, Tribunalul afirmă că sancţiunile trebuie în principiu să fie menţinute până la finalizarea procedurilor judiciare din Egipt împotriva lui Mubarak şi nu depind de situaţia internă din ţară.

Citește și : Comisia Europeană notifică statele membre să adopte noile reglementări UE privind combaterea terorismului

Instanţa de judecată consideră totodată că elementele furnizate de reclamanţi în legătură cu situaţia sistemului judiciar din Egipt nu sunt suficiente pentru a dovedi că statul de drept a fost “compromis în mod definitiv”.

Familia Mubarak dispune de două luni pentru a putea contesta hotărârea la Curtea de Justiţie a UE, principala instanţă a blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.