StiripesurseȘtirile zileiTrudeau denunţă amplificarea agresivităţii faţă de personalităţile publice

Trudeau denunţă amplificarea agresivităţii faţă de personalităţile publice

Publicat:

Premierul canadian Justin Trudeau a denunţat miercuri amplificarea agresivităţii şi a violenţelor faţă de personalităţi politice şi jurnalişti, în special femei, după ce Chrystia Freeland, numărul doi al guvernului, a fost agresată verbal, potrivit AFP, scrie agerpres.   

Sâmbătă, un bărbat a agresat-o verbal pe şefa adjunctă a guvernului, urmând-o când ea se îndrepta spre un lift într-o deplasare la Alberta (vest). I s-a strigat “Plecaţi din această provincie!” sau “Trădătoare”, conform unei înregistrări video difuzate pe reţelele de socializare, care a atras numeroase condamnări din partea clasei politice.

Citește și : Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa sunt iar în creştere

Jandarmeria Regală a Canadei (GRC, poliţia federală) a deschis o anchetă.

Justin Trudeau a deplâns înmulţirea ameninţărilor la adresa personalităţilor publice, în special a “femeilor în poziţie de putere, indiferent dacă este vorba de parlamentari sau jurnalişti”.


“Este un lucru care trebuie să ne îngrijoreze profund ca democraţie”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Guvernul liberal al lui Justin Trudeau susţine că duce o politică feministă.

Şeful guvernului şi-a exprimat îngrijorarea ca dezbaterea politică să nu devină “mai înverşunată, mai agresivă” în Canada, făcând apel la “responsabilitate” din partea liderilor diferitelor partide canadiene.

Potrivit lui Trudeau, înmulţirea agresiuni şi amplificarea “toxicităţii” sunt legate “de modul în care se poartă dezbaterile în parlament” şi de “cuvintele” pe care şi la aruncă parlamentarii între ei.

Citește și : Platforma de socializare a lui Donald Trump, INTERZISĂ în Google Play

Sunt în analiză opţiuni privind întărirea securităţii ministerelor, cum ar fi prezenţa unor bodyguarzi, a precizat Trudeau, reamintind că ţara sa rămâne una “paşnică”.

“Trebuie să ne asigurăm că oamenii care îşi fac treaba şi care îşi servesc comunitatea şi ţara, inclusiv la cele mai înalte niveluri, se simt în securitate şi nu sunt îngrijoraţi în legătură cu familia lor”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.