StiripesurseȘtirile zileiTrump: Acordul comercial cu China ar putea fi semnat în statul...

Trump: Acordul comercial cu China ar putea fi semnat în statul agricol Iowa

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a sugerat că mult aşteptatul acord comercial cu China ar putea fi semnat în statul agricol Iowa, care a fost grav afectat de tarife în cele 16 luni de război comercial dintre Statele Unite şi China, cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Trump a declarat vineri seara că negocierile pentru ”faza întâi” a acordului comercial decurg bine şi că speră ca acordul să fie semnat cu preşedintele chinez Xi Jinping în Statele Unite, atunci când discuţiile vor fi finalizate.

Citește și : O grupare teroristă revendică atacul de vineri asupra taberei militare din Mali

”Analizăm mai multe locaţii. Ar putea fi chiar în Iowa. Discutăm despre locaţii, dar trebuie mai întâi să încheiem acordurile”, a spus Trump reporterilor, la Casa Albă.

Trump şi Xi se aşteptau să semneze acordul la summitul pentru Cooperare Economică în Asia Pacific (APEC), care urma să aibă loc pe 16-17 noiembrie, dar planurile au fost anulate miercuri, când Chile a anunţat că nu poate fi gazda evenimentului din cauza protestelor din ţară.


Trump a spus că ar prefera ca semnarea acordului să aibă loc în Statele Unite.

”Aş face-o în Statele Unite. Întrebat dacă şi Xi ar fi de acord, Trump a spus: ”Ar fi”.

Preşedintele american a spus că Iowa, un stat de o importanţă majoră pentru alegerile prezidenţiale din 2020, ar fi un loc potrivit.

”Ne gândim la Iowa, ştiţi de ce, pentru că ar fi cea mai mare comandă din istoria fermierilor. Aşa că pentru mine Iowa este justificată. Iubesc Iowa. Este o posibilitate”, a spus preşedintele.

Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din 2016 în Iowa, cu 51,1% din voturi, comparativ cu 41,7% din voturi obţinute de democrata Hillary Clinton.

Preşedintele a obţinut în Iowa cea mai mare diferenţă de voturi comparativ cu oricare alt candidat republican, de la alegerea preşedintelui Ronald Reagan în 1980.

Nu este clar totuşi dacă China ar fi de acord ca acordul comercial să fie semnat în Statele Unite.

Xi a mai vizitat statul Iowa în 1985, când conducea o delegaţie guvernamentală de cercetători în domeniul agricol.

Când a fost ales vicepreşedinte în 2012, Xi a revenit într-un oraş din estul Iowa, Muscatine, pentru a se întâlni cu familia care l-a găzduit în 1985.

Citește și : Dublă crimă în stil mafiot la Moscova- Înalt responsabil din Caucazul rus şi fratele lui, ucişi cu focuri de armă

În timp ce războiul comercial dintre SUA şi China a dus la reducerea exporturilor americane de soia şi alte culturi, Trump a încercat să compenseze impactul asupra fermierilor prin intermediul unui ajutor comercial de 28 de miliarde de dolari, acordat în ultimii doi ani, iar susţinerea sa în rândul fermierilor se menţine ridicată.

Rata de aprobare a lui Trump era de 71%, pe 23 august, în scădere de la 79% în iulie, potrivit unui sondaj efectuat de publicaţia economică Farm Journal Pulse în rândul a 1.153 de fermieri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.