StiripesurseDiasporaTrump: Boris Johnson ar fi un 'excelent' prim-ministru pentru a-i...

Trump: Boris Johnson ar fi un ‘excelent’ prim-ministru pentru a-i succeda Theresei May

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri seară că fostul ministru britanic de externe Boris Johnson ar fi un “excelent” prim-ministru pentru a-i succeda Theresa May, care va demisiona pe 7 iunie după ce a eşuat în realizarea Brexitului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Întrebat de tabloidul britanic The Sun despre cei 12 pretendenţi la postul Theresei May, Donald Trump a răspuns că “Boris ar face o treabă foarte bună”. “Cred că ar fi excelent”, a insistat el, cu puţin timp înainte de a începe luni prima sa vizită de stat în Marea Britanie, în cadrul căreia urmează să se întâlnească marţi cu Theresa May.

Citește și : Exporturile de bere ale berarilor cehi au crescut cu 11% anul trecut

Boris Johnson, de 54 de ani, mare susţinător al Brexitului, se numără printre pretendenţii gata să scoată ţara din UE fără acord pe 31 octombrie. Fostul primar al Londrei a spus despre varianta “no deal” că “orice persoană rezonabilă trebuie să păstreze această eventualitate deschisă” pentru a renegocia cu Bruxellesul.

Neezitând să se amestece în afacerile interne ale Marii Britanii, preşedintele american a mai afirmat că mai mulţi candidaţi la succesiunea Theresi May i-au cerut susţinerea, dar nu a vrut să spună care.


El şi-a reiterat criticile asupra modului în care Theresa May a negociat Brexitul cu UE, estimând că ea le-a lăsat europenilor “toate cărţile” şi că aceştia “nu aveau nimic de pierdut”.

“I-am spus Theresei May că trebuia mai întâi să-şi pregătească muniţia. Cred că Regatul Unit a lăsat Uniunii Europene toate cărţile în mână. Este foarte dificil să joci când o parte are toate avantajele”, a adăugat el.

Theresa May a încheiat în noiembrie un acord de divorţ cu Uniunea Europeană, dar acesta a fost respins de trei ori de parlamentul britanic, ceea ce a constrâns-o să ceară amânarea Brexitului, prevăzut iniţial să aibă loc pe 29 martie şi amânat acum până pe 31 octombrie cel târziu, şi şi-a anunţat demisia săptămâna trecută.

Este deci un premier pe pas de plecare cu care Donald Trump se pregăteşte să se întâlnească cu prilejul primei sale vizite de stat, care a suscitat deja apeluri la demonstraţii împotriva vizitei sale la Londra.

Citește și : Războiul comercial dintre SUA şi China se intensifică: Beijingul a pus la punct o listă neagră a companiilor străine ‘nesigure’

Prim-ministrul a indicat la sfârşitul lui aprilie că intenţionează să discute “legăturile care vor fi construite în următorii ani” împreună cu aliatul american, în contextul în care ţara sa întâmpină dificultăţi în părăsirea UE, la trei ani după referendumul care a decis ieşirea din blocul comunitar cu 52%.

Unul dintre artizanii victoriei la referendum, Boris Johnson este actualul favorit al militanţilor de la baza Partidului Conservator, chiar dacă deputaţii sunt mai reticenţi.

De asemenea, el a fost citat de un tribunal londonez sub acuzaţia că a minţit în privinţa costului apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană în timpul campaniei pentru referendumul din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.