StiripesurseDiasporaTrump critică din nou ”slaba” şi ”oribila” Ambasadă SUA din Londra

Trump critică din nou ”slaba” şi ”oribila” Ambasadă SUA din Londra

Publicat:

Donald Trump a criticat din nou noul sediu al Ambasadei Statelor Unite la Londra, catalogând clădirea din sudul capitalei britanice drept ”slabă” şi ”oribilă”, scrie BBC News, potrivit news.ro .

El a denunţat la un miting, din nou, după doar trei luni, drept o ”afacere proastă” vânzarea clădirii din Grosvenor Square, în Mayfair.

Citește și : Comisia Europeană lansează proiectul bugetului post-Brexit

Locatarul Casei Albe, care urmează să efectueze o vizităla Londra în iulie, i-a atribuit decizia predecesorului său democrat Barack Obama, în pofida faptului că, în realitate, hotărârea a fost luată în mandatul fostului preşedinte republican George W Bush.

Sediul noii ambasade – de 800 de oameni – , în Vauxhall, este evaluat la un miliard de dolari.


Trump a declarat că el crede – dar că trebuie să verifice – că autorităţile au vândut fostul sediu cu suma de 250 de milioane de dolari.

”În Regatul Unit, la Londra, am avut cel mai bun loc din toate câte sunt în Londra. Cel mai bun loc”, a declarat Trump la un miting în Michigan.

”Ei, bine, nişte genii au spus «vom vinde locul, vom lua banii şi vom construi o nouă ambasadă»”, a continuat el.

”Sună bine, nu-i aşa, dar trebuie să ai bani ca să faci asta, nu?”.

”Apropo, ei voiau ca eu să tai panglica la ambasadă (în ianuarie), dar eu am spus «nu, nu vreau s-o fac»”.

Trump a catalogat anterior sediul drept ”un loc rău”.

Clădirea din Mayfair nu a fost deţinută vreodată de Statele Unite în mod direct.

Washingtonul a închiriat-o pe o perioadă de 999 de ani, însă bunul este deţinut sub proprietate absolută de către Grosvenor Estates.

Citește și : Ministrul de externe francez efectuează o vizită în Egipt, axată pe dosarele libian, sirian şi palestinian

Potrivit corespondentului diplomatic BBC James Landale, ambasada a fost mutată de la Mayfair întrucât era prea mică pentru a se putea instala în ea măsuri de securitate moderne de care are nevoie.

Noul sediu al Ambasadei Statelor Unite a fost deschis, în Vauxhall, pe 16 ianuarie 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.