Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat din nou, luni, politicile Rezervei Federale, exprimând nemulţumire privind “încăpăţânarea” Fed de a nu reduce rata dobânzii de referinţă, potrivit mediafax.
“În pofida unei Rezerve Federale care nu ştie ce face – a majorat dobânzile prea rapid (inflaţia este foarte redusă, alte părţi ale lumii au scăderi economice, reduc şi flexibilizează), a aplicat ample politici stricte, 50 de miliarde de dolari pe lună – suntem pe cale să avem una dintre cele mai bune luni iunie din istoria SUA”, a transmis Donald Trump luni prin Twitter.
Despite a Federal Reserve that doesn’t know what it is doing – raised rates far too fast (very low inflation, other parts of world slowing, lowering & easing) & did large scale tightening, $50 Billion/month, we are on course to have one of the best Months of June in US history…
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) June 24, 2019
….Think of what it could have been if the Fed had gotten it right. Thousands of points higher on the Dow, and GDP in the 4’s or even 5’s. Now they stick, like a stubborn child, when we need rates cuts, & easing, to make up for what other countries are doing against us. Blew it!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) June 24, 2019
“Gândiţi-vă cum ar fi fost dacă Fed ar fi înţeles lucrurile bine. Mii de puncte în plus la Dow şi o creştere a PIB-ului de 4 sau chiar 5. Însă Fed insistă precum un copil cu încăpăţânare, deşi avem nevoie de reducerea dobânzilor, de flexibilitate, pentru a recupera ceea ce fac alte ţări împotriva noastră”, a adăugat Donald Trump.
Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis săptămâna trecută menţinerea ratei dobânzii de referinţă, semnalând posibilitatea reducerii nivelului acesteia spre sfârşitul acestui an, pe fondul presiunilor preşedintelui Donald Trump. Rezerva Federală a anunţat că rata dobânzii de referinţă rămâne în intervalul 2,25-2,5%, în contextul în care preşedintele Donald Trump i-a cerut în mod repetat directorului Fed, Jerome Powell, reducerea costurilor de împrumut, pentru stimularea economiei.
Pe fondul speculaţiilor că Donald Trump l-ar putea înlocui pe Jerome Powell, Fed a sugerat că rata dobânzii de referinţă ar putea scădea cu 0,5% anul acesta.
Citește și : SUA: Curtea Supremă apără dreptul de a înjura
În 2019, rata inflaţiei în SUA ar putea fi de 1,5%, în scădere faţă de estimarea din martie, de 1,8%. Conform proiecţiilor, Statele Unite ar urma să înregistreze anul acesta o creştere economică de 2,1% din PIB. Pentru 2020, creşterea este estimată la 2%, iar pentru 2021, la 1,8%.











