StiripesurseȘtirile zileiTrump i-a spus-o verde-n faţă: 'Fără noi, n-ai rezista la putere...

Trump i-a spus-o verde-n faţă: ‘Fără noi, n-ai rezista la putere mai mult de două săptămâni!’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a făcut marţi o remarcă mai puţin obişnuită despre Arabia Saudită, unul dintre principalii aliaţi ai SUA, spunând că l-a avertizat pe Regele Salman al Arabiei Saudite că nu ar rezista la putere nici “două săptămâni” fără sprijinul armatei americane, relatează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

“Noi protejăm Arabia Saudită. Veţi spune că ei sunt bogaţi. Iar eu îl iubesc pe rege, pe Regele Salman. Însă i-am spus ‘Rege – noi te protejăm – n-ai putea să fii acolo mai mult două săptămâni fără noi – tu trebuie să plăteşti pentru armata ta'”, a spus Trump la un miting de susţinere în Southaven, statul Mississippi. Trump nu a precizat când i-a spus asta regelui saudit.

Citeşte şi: Două pachete cu ricină au fost trimise la Pentagon. Un alt colet suspect îl avea ca destinatar pe Donald Trump

În pofida afirmaţiilor sale, administraţia Trump are o relaţie apropiată cu Arabia Saudită, pe care o consideră un scut împotriva ambiţiilor Iranului din regiune. Prima oprire a lui Trump în turneul său internaţional de anul trecut în calitate de preşedinte al SUA a fost Arabia Saudită.

În discursul rostit la Adunarea Generală a ONU de la New York, Donald Trump a afirmat că membrii OPEC, din care face parte şi Arabia Saudită, “jecmănesc ca de obicei restul lumii”.


Citeşte şi: După ce a fost devastată de cutremure şi tsunami, pe insula Sulawesi a erupt un vulcan

“Noi apărăm multe dintre aceste naţiuni pentru nimic şi apoi ei profită de noi, oferindu-ne preţuri ridicate la petrol. Nu e bine. Noi dorim ca ei să renunţe la creşterea preţurilor, vrem ca ei să înceapă să scadă preţurile”, a mai spus Trump. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.