StiripesurseȘtirile zileiTrump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Publicat:

SUA au impus luni sancţiuni ţintite împotriva a trei miniştri turci printr-un decret prezidenţial semnat de Donald Trump care vizează să convingă Ankara ”să înceteze imediat ofensiva” în Siria, a anunţat administraţia americană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Miniştrii Energiei, Apărării şi de Interne sunt vizaţi de măsurile americane, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate.

Citeşte şi: Franţa ia măsuri pentru securitatea forţelor sale din nord-estul Siriei şi cere Turciei să-şi înceteze IMEDIAT ofensiva

Ministerele Apărării şi Energiei sunt de asemenea vizate ca instituţii.

Decretul semnat de preşedintele Trump prevede, de asemenea, blocarea intrării persoanelor sancţionate pe teritoriul Statelor Unite.


Documentul citat permite vizarea unui număr foarte mare de oficiali turci implicaţi în acte care îi pun în pericol pe civili sau destabilizează nord-estul Siriei, dar, în acest moment, administraţia Trump a decis să aplice sancţiuni numai celor trei miniştri şi două ministere.

“Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja gravă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat. ”Pentru a evita noi sancţiuni impuse în cadrul acestui nou decret prezidenţial, Turcia trebuie să pună capăt imediat ofensivei sale unilaterale în nord-estul Siriei şi să reia dialogul cu Statele Unite privind securitatea” în regiune, a avertizat el.

Citeşte şi: Orban pierde Budapesta! Opoziţia a câştigat şi alte oraşe importante

La rândul său, Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei.

Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.