StiripesurseSintezeTrump nu dorește să se întâlnească cu Rouhani la Adunarea Generală...

Trump nu dorește să se întâlnească cu Rouhani la Adunarea Generală a ONU

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că preferă să nu să se întâlnească cu preşedintele iranian Hassan Rouhani la Adunarea Generală a ONU de la sfârşitul acestei luni, în contextul în care tensiunile dintre cele două ţări s-au amplificat pe fondul acuzaţiilor SUA că Iranul este în spatele atacurilor asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Nu doresc să mă întâlnesc cu el. Nu cred că sunt încă pregătiţi să ne întâlnim, dar vor fi”, a spus Trump. “Nu exclud niciodată nimic dar aş prefera să nu mă întâlnesc cu el”, a declarat liderul de la Casa Albă la bordul Air Force One.

Citește și : Treisprezece persoane, ucise de fulger în Sudanul de Sud

Hassan Rouhani a declarat luni că nu se va întâlni cu Donald Trump cu prilejul Adunării Generale a ONU de la New York.

Ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zari a declarat marţi că SUA sunt “într-o stare de negare” a realităţii atunci când acuză Teheranul că este responsabil de atacurile revendicate de rebelii yemeniţi asupra instalaţiilor petroliere saudite, relatează AFP.


“SUA sunt într-o stare de negare dacă cred că victimele yemenite ale celor mai grave crime de război timp de patru ani şi jumătate nu ar face totul pentru a riposta”, a postat pe Twitter şeful diplomaţiei iraniene, făcând aluzie la victimele coaliţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen.

“Poate sunt stânjeniţi de faptul că sutele de miliarde de dolari (referire la vânzările de arme ale Washingtonului către Riad) nu au interceptat tirurile yemenite. Dar să acuze Iranul nu va schimba nimic”, a adăugat el.

Citește și : Accident rutier grav în Italia. Zeci de răniţi după ce un autobuz a ieşit de pe carosabil

“SUA nu sunt furioase când aliaţii lor bombardează fără milă copii în Yemen timp de peste patru ani, cu armele lor şi asistenţa lor militară. Dar se enervează teribil atunci când victimele reacţionează în singurul mod care este posibil, împotriva rafinăriilor de petrol ale agresorilor”, scrie Zarif într-un alt mesaj.

“Să pună capăt războiului este singura soluţie”, dă el asigurări, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.