StiripesurseȘtirile zileiTrump nu RENUNȚĂ la zidul de la frontiera cu Mexicul: Se...

Trump nu RENUNȚĂ la zidul de la frontiera cu Mexicul: Se opune prin veto Congresului care i-a blocat declararea stării de urgenţă

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a recurs vineri la dreptul său de veto pentru a bloca o rezoluţie adoptată de Congres, care se opune eliberării de fonduri în regim de urgenţă pentru ridicarea unui zid la frontiera cu Mexic, transmit agenţiile de presă internaţionale, scrie Agerpres.

Este pentru prima oară de la preluarea mandatului de preşedinte, cu mai bine de doi în ani în urmă, când liderul de la Casa Albă îşi exercită acest drept.

Citește și : Atentat sinucigaş la ieşirea din ultima enclavă a islamiștilor în estul Siriei

“Congresul are libertatea să voteze această rezoluţie, iar eu am datoria să îi opun vetoul meu şi sunt foarte mândru de acest lucru”, a declarat Trump din Biroul Oval al Casei Albe.

Preşedintele Trump, flancat de reprezentanţi ai organelor de aplicare a legii din statele de sud-vest ale Uniunii, de rude ale persoanelor care au decedat ca urmare a supradozei de droguri sau a violenţelor comise de imigranţi ilegali, precum şi de membri ai cabinetul său, a calificat rezoluţia Congresului ca fiind periculoasă.


“Ca preşedinte, protejarea naţiunii este datoria mea cea mai înaltă. Ieri, Congresul a adoptat o rezoluţie periculoasă care, dacă prin semnare ar deveni lege, ar pune în pericol, într-un foarte grav pericol, viaţa a nenumăraţi americani” a declarat Trump, potrivit dpa. “Rareori am avut o astfel de urgenţă naţională”, a subliniat preşedintele SUA.

Citește și : Washingtonul speră că Phenianul va respecta angajamentul de a nu relua testele nucleare

Făcând referire la imigraţia ilegală, preşedintele american a mai declarat că deşi “oamenilor nu le place cuvântul invazie, chiar despre asta este vorba”, conform AFP.

Preşedintele Donald Trump a declarat luna trecută starea de urgenţă naţională pentru a putea avea acces la banii necesari construirii unui zid de-a lungul frontierei cu Mexic, promis în timpul campaniei electorale. Joi, Senatul şi Camera Reprezentanţilor au votat blocarea acţiunii preşedintelui american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.