StiripesurseExterneTrump se plânge că drapelele SUA vor fi coborâte în bernă...

Trump se plânge că drapelele SUA vor fi coborâte în bernă în timpul învestirii sale

Publicat:

Preşedintele ales Donald Trump s-a plâns vineri că în timpul învestirii sale din 20 ianuarie, drapelele americane vor fi în continuare coborâte în bernă în onoarea regretatului preşedinte Jimmy Carter, care a murit la sfârşitul anului trecut, relatează Reuters.

Preşedintele Joe Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile din ziua morţii lui Carter, pe 29 decembrie, aşa cum se obişnuieşte atunci când moare un preşedinte american, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Trump, care a anunţat că intenţionează să participe la slujba de comemorare a lui Carter la Washington, pe 9 ianuarie, s-a opus vineri, într-o postare pe Truth Social, ca drapelele să rămână în poziţia de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.

„Democraţii sunt cu toţii “ameţiţi” de faptul că magnificul nostru drapel american ar putea fi la “jumătate de catarg” în timpul inaugurării mele”, a declarat Trump. „Ei cred că este atât de grozav şi sunt atât de fericiţi pentru că, de fapt, ei nu iubesc ţara noastră, se gândesc doar la ei înşişi”, a adăugat Trump.


Preşedintele ales a mai menţionat că, din cauza morţii lui Carter, săptămâna trecută, drapelul american va fi „pentru prima dată coborât în bernă în timpul unei învestirii unui viitor preşedinte”.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

„Nimeni nu vrea să vadă acest lucru şi niciun american nu poate fi fericit în legătură cu asta. Să vedem cum va decurge”, a mai spus el.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că administraţia nu intenţionează să-şi reconsidere decizia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.