StiripesurseȘtirile zileiTrump și Maduro anunță discuții la nivel înalt între Caracas şi...

Trump și Maduro anunță discuții la nivel înalt între Caracas şi Washington

Publicat:

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi că au loc contacte ”la nivel foarte înalt” între Caracas şi Washington, declaraţii confirmate de preşedintele socialist al Venezuelei Nicolas Maduro, care a precizat că aceste contacte au loc de luni de zile, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Discutăm cu mai mulţi reprezentanţi ai Venezuelei. Ajutăm Venezuela cât se poate “, a declarat preşedintele american la Casa Albă.

Citește și: SUA vinde zeci de avioane F-16 în Taiwan

”Nu vreau să spun ce, dar discutăm la un nivel foarte înalt”, a adăugat el, în timp ce Washingtonul, care îl susţine pe opozantul Juan Guaido, nu recunoaşte autoritatea lui Maduro şi doreşte plecarea acestuia.

”În urmă cu 15 ani, era una dintre cele mai bogate ţări. Acum este una dintre cele mai sărace ţări “, a subliniat Trump.


În cursul serii, Nicolas Maduro a confirmat declaraţiile omologului său american Donald Trump, subliniind că aceste contacte au loc ”de luni de zile”.

“Confirm că au existat contacte între înalţi oficiali ai guvernului american şi guvernul bolivarian, pe care îl conduc, cu permisiunea mea expresă”, a declarat el la radio şi televiziune.

Marina americană este pregătită să facă “ceea ce este necesar” în Venezuela, a declarat luni, la Rio, şeful Comandamentului Sud al SUA, după ce preşedintele Donald Trump a spus că este gata să ia în calcul un embargo total împotriva acestei ţări.

Citește și : Merkel exclude noi negocieri cu Londra privind acordul Brexit

Preşedintele Donald Trump a ameninţat la începutul lui august că va impune un embargo total împotriva Venezuelei conduse de Nicolas Maduro. Washingtonul a impus în aprilie un embargo petrolier împotriva Venezuelei pentru a spori presiunea asupra lui Maduro şi a-l constrânge să se retragă de la putere. Apoi, la începutul lui august, preşedintele Trump a ordonat îngheţarea tuturor bunurilor guvernului venezuelean în SUA şi a interzis tranzacţiile cu puterea socialistă din această ţară.

SUA, alături de alte circa 50 de ţări printre care Brazilia, au fost primele care, la începutul anului, l-au recunoscut drept preşedinte interimar pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.