Tunisia a prelungit starea de urgenţă cu şase luni, până la 23 iunie

Publicat:

Starea de urgenţă aflată în vigoare în Tunisia după un atentat jihadist sângeros asupra unui autocar al gărzii prezidenţiale la Tunis din noiembrie 2015 a fost prelungită cu şase luni, până la 23 iunie, a anunţat vineri preşedinţia tunisiană, relatează AFP, potrivit agerpres.

Şeful statului, Kais Saied, “a decis să prelungească cu şase luni starea de urgenţă pe întregul teritoriu al ţării, de la 26 decembrie 2020 şi până la 23 iunie 2021”, se arată într-un scurt comunicat al preşedinţiei.


Citește și : Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord comercial post-Brexit

În afară de ameninţarea teroristă, în Tunisia este în vigoare şi interdicţia de deplasare pe timpul nopţii din cauza răspândirii epidemiei de noul coronavirus, care a afectat până acum 126.752 de persoane, dintre care 4.324 au murit, conform unui bilanţ actualizat al Ministerului Sănătăţii.

Prelungită fără întrerupere din 2015, starea de urgenţă acordă puteri excepţionale forţelor de ordine. În baza stării de urgenţă, sunt interzise grevele şi reuniunile “de natură să provoace tulburări” sau este permisă adoptarea de măsuri pentru “asigurarea controlului presei”.

Ultimele săptămâni au fost marcate de instabilitate politică şi socială şi de declanşarea unor mişcări revendicative în mai multe regiuni.

Insistând asupra ameninţării teroriste, Ministerul de Interne a transmis vineri într-un comunicat că un bărbat cu “aparenţe extremiste” a încercat să agreseze joi un poliţist la Tunis cu un “cuţit mare”, strigând ‘Allahu Akbar’.

Citește și : Barnier, despre acordul post-Brexit: ‘Ziua de azi este o uşurare. Ceasul nu mai ticăie’

La 20 decembrie, un tânăr păstor a fost decapitat, conform justiţiei, de un grup “terorist” într-o zonă muntoasă din Kasserine (centru), un bastion al ramurii jihadiste locale a Al-Qaeda din Maghrebul Islamic (AQMI).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.