StiripesurseDiasporaTurcia: Peste 2.000 de persoane, condamnate la închisoare în procese privind...

Turcia: Peste 2.000 de persoane, condamnate la închisoare în procese privind lovitura de stat eşuată din iulie 2016

Publicat:

Mai mult de 2.000 de persoane au fost condamnate la închisoare, între care mai mult de 1.500 pe viaţă, în procese privind lovitura de stat eşuată din iulie 2016 din Turcia, a declarat joi ministrul justiţiei Abdülhamit Gül, relatează AFP, scrie agerpres.

Verdictele au fost date până în prezent în 171 din cele 287 de procese deschise în legătură cu puciul eşuat şi care au condus la condamnarea a 2.140 de persoane, a afirmat ministrul turc, într-un interviu televizat acordat agenţiei Anadolu.

Citește și : Madrid: Separatismul catalan reprezintă cea mai mare problemă a Spaniei

Dintre acestea, 1.500 au fost condamnate la închisoare pe viaţă, iar 631 au primit sentinţe între 1 an şi 2 luni şi 20 de ani de închisoare.

În plus, 1.478 de persoane au fost eliberate, a precizat ministrul.


Procedurile judiciare lansate după puciul eşuat sunt de o amploare fără precedent în Turcia, cu procese în curs în care uneori sunt judecate câteva sute de persoane.

Autorităţile turce îi acuză pentru puciul eşuat pe clericul Fethullah Gülen, stabilit în Statele Unite, şi pe susţinătorii acestuia. Gulen a negat orice implicare în evenimentele din iulie 2016.

Turcia a arestat 160.000 de persoane şi a destituit aproximativ 150.000 de funcţionari publici după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016, potrivit unui anunţ făcut în luna martie de Consiliul ONU pentru drepturile omului. Peste 50.000 de oameni au fost puşi oficial sub acuzare şi ţinuţi în arest preventiv în aşteptarea procesului judiciar.

Citește și : Putin neagă speculațiile privind unele legături între Trump și Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.