StiripesurseȘtirile zileiTurcia cere 'încetarea imediată' a oricărui sprijin pentru mareşalul libian Haftar

Turcia cere ‘încetarea imediată’ a oricărui sprijin pentru mareşalul libian Haftar

Publicat:

Turcia a cerut luni să se pună capăt “imediat” sprijinului acordat forţelor mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, la finalul unei reuniuni la Ankara cu miniştri ai guvernului de la Tripoli şi din Malta, potrivit France Presse, scrie agerpres.

“Este indispensabilă întreruperea imediată a oricărui fel de ajutor şi de sprijin pucistului Haftar, care împiedică instaurarea păcii, calmului, securităţii şi integrităţii teritoriale a Libiei”, a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar.

Citește și : China denunţă ‘CALOMNIILE’ venite din Marea Britanie

“Ştim că cel mai mare obstacol pentru a atinge acest obiectiv este pucistul Haftar”, a continuat el, după ce a avut o întrevedere la Ankara cu ministrul de interne al guvernului libian de uniune naţională GNA, Fathi Bachagha, şi cu ministrul maltez de interne şi al securităţii naţionale, Byron Camilleri.

Ministrul turc a indicat de asemenea că Ankara îşi va continua colaborarea cu GNA în materie de “antrenament, cooperare şi consiliere militară”.


Declaraţiile ministrului turc intervin într-un moment în care situaţia este din ce în ce mai tensionată în Libia, unde Egiptul ameninţă să intervină militar dacă forţele GNA vor înainta spre oraşul strategic Sirte.

Libia, care dispune de cele mai abundente rezerve de petrol din Africa, este sfâşiată de un conflict între două puteri rivale: GNA, recunoscut de ONU şi al cărui sediu este la Tripoli, şi mareşalul Haftar, care controlează estul şi o parte din sudul ţării.

Citește și : Patru landuri germane fac presiuni pentru păstrarea trupelor americane

Primul este susţinut de Turcia, care a desfăşurat militari la faţa locului, iar al doilea de Egipt, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia.

Intervenţia militară turcă a fost decisivă pentru GNA, care a putut astfel să respingă ofensiva mareşalului declanşată în aprilie 2019 spre Tripoli şi să preia controlul asupra întregii părţi de nord-vest a teritoriului libian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.