StiripesurseDiasporaTurcia: Fostul premier Binali Yildirim, ales preşedinte al parlamentului

Turcia: Fostul premier Binali Yildirim, ales preşedinte al parlamentului

Publicat:

Deputaţii turci l-au ales joi în funcţia de preşedinte al parlamentului pe fostul premier Binali Yildirim, ”un tovarăş de drum” al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, pe care l-a ajutat să pună în practică o reformă constituţională ce desfiinţează postul de şef de guvern în Turcia, relatează AFP, conform agerpres.

Binali Yildirim (62 de ani) a fost ales cu voturile a 335 de deputaţi (din totalul de 600 de membri ai parlamentului), în cel de-al treilea tur de scrutin, potrivit contului de Twitter al forului legislativ turc.

Citește și : Poroşenko: În Ucraina nu are loc „un conflict îngheţat”, ci „un război fierbinte”

Yildirim a fost timp de doi ani cel de-al 27-lea şi ultim şef de guvern turc, până la dispariţia funcţiei de premier odată cu trecerea de la un sistem parlamentar la un regim prezidenţial, la alegerile din 24 iunie, câştigate de către Erdogan.

După o revizuire constituţională, intrată în vigoare după alegerile din 24 iunie, toate puterile executive au fost transferate către preşedinte.


Citește și : Jim Mattis: Statele Unite sunt 100% angajate faţă de NATO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.