StiripesurseDiasporaTurcia închide frontierele terestre cu Grecia şi Bulgaria pentru tranzitul persoanelor

Turcia închide frontierele terestre cu Grecia şi Bulgaria pentru tranzitul persoanelor

Publicat:

Turcia a anunţat miercuri închiderea frontierelor terestre cu Grecia şi Bulgaria pentru tranzitul persoanelor, în cadrul măsurilor de limitare a propagării noului coronavirus, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Punctele de trecere de la frontierele cu cei doi vecini vor fi închise începând de miercuri de la miezul nopţii (21.00 GMT), a transmis agenţia DHA, citând Ministerul de Interne.

Citește și : Rusia aplică măsuri severe pentru a evita infectarea cosmonauților de pe Stația Spațială

Mai multe mii de migranţi sunt masaţi la frontiera cu Grecia de luna trecută pentru a încerca să ajungă în Uniunea Europeană.

Turcia a confirmat marţi primul deces provocat de noul coronavirus şi dublarea cazurilor de infectare, care au ajuns la 98.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.