StiripesurseDiasporaTurcia: Liderul opoziției, amendat pentru defăimarea preşedintelui Erdogan

Turcia: Liderul opoziției, amendat pentru defăimarea preşedintelui Erdogan

Publicat:

Liderul principalului partid de opoziţie turc, Kemal Kilicdaroglu, a fost amendat miercuri pentru defăimarea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi a familiei sale în legătură cu afirmaţii despre transferuri internaţionale de bani, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Erdogan a respins acuzaţiile făcute de preşedintele Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, afirmând în luna noiembrie că familia sa ‘nu a trimis nici măcar o centimă în străinătate’.

Citește și : Moscova pregăteşte cu Phenianul o întâlnire la nivel înalt între Putin şi Kim Jong-Un

Preşedintele turc, care a fost reales în urmă cu trei săptămâni şi deţine puteri executive sporite, anunţase că se va adresa justiţiei contra lui Kilicdaroglu, care va trebui să ‘plătească preţul’ pentru afirmaţiile făcute.

Potrivit deciziei de miercuri a instanţei, Kemal Kilicdaroglu va trebui să plătească o amendă de 359.000 de lire sterline (75.000 dolari) preşedintelui Erdogan şi rudelor sale, aceasta fiind cea mai mare amendă dictată contra liderului CHP.


Separat, autorităţile au lansat şi o anchetă împotriva lui Kilicdaroglu după ce acesta a postat pe reţelele de socializare online o caricatură în care faţa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan era desenată pe mai multe animale, dedesubt fiind scris ‘Ţinutul lui Tayyip’.

Caricatura era o referire la un desen similar, ironic la adresa lui Erdogan şi care a fost realizat de studenţii de la Universitatea Tehnică din Orientul Mijlociu, cu sediul la Ankara, în timpul ceremoniei de absolvire, în cursul acestei luni. În acest caz, patru studenţi au fost arestaţi pentru ‘insulte la adresa preşedintelui’.

Insultarea preşedintelui în Turcia poate atrage o pedeapsă de până la patru ani de închisoare, iar avocaţii lui Erdogan s-au adresat justiţiei în peste 1.800 de cazuri pentru această acuzaţie.

Citește și : Vietnam: Taifunul Son-Tinh este aşteptat să lovească provinciile Haiphong şi Ha Tinh miercuri seara

Organizaţiile pentru drepturile omului afirmă că guvernul turc a devenit tot mai intolerant faţă de opozanţi după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. În luna martie, ministrul de interne turc a anunţat că autorităţile au arestat şi au pus oficial sub acuzare 77.000 de persoane suspectate de legături cu puciul eşuat. De asemenea, autorităţile turce au închis 130 de instituţii de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.