StiripesurseDiasporaTurcia a reluat controversatul proces împotriva unor jurnalişti celebri

Turcia a reluat controversatul proces împotriva unor jurnalişti celebri

Publicat:

Controversatul proces al unor jurnalişti turci de renume, acuzaţi de legături cu tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, a fost reluat luni la Istanbul, verdictul fiind aşteptat până la sfârşitul săptămânii, potrivit AFP, transmite agerpres.

Ultima fază a procesului fraţilor Ahmet şi Mehmet Altan, al jurnalistei Nazli Ilicak şi al altor patru persoane s-a deschis în cursul dimineţii de luni, a transmis pe Twitter site-ul P24, specializat în libertatea presei.

Citeşte şi: #metoo. Statul New York dă în judecată compania lui Harvey Weinstein

Un procuror a cerut în decembrie închisoarea pe viaţă pentru aceşti jurnalişti, acuzaţi de autorităţile turce în principal pentru că ar fi încercat “să răstoarne guvernul şi ordinea constituţională”.

Însă susţinătorii jurnaliştilor resping acuzaţiile, Altan şi Ilicak fiind acuzaţi că au transmis “mesaje subliminale” în ajunul puciului eşuat de la 15 iulie 2016.


Conform presei turce, verdictul în acest caz ar putea fi anunţat până vineri.

Luna trecută, un tribunal turc a refuzat să îl elibereze pe Mehmet Altan, în ciuda unei decizii a Curţii Constituţionale conform căreia încarcerarea sa este o “încălcare” a drepturilor sale.

Citeşte şi: Echipele de intervenţie acţionează pentru recuperarea cadavrelor după accidentul aviatic din Rusia / LIVE

În vârstă de 65 de ani, Mehmet Altan este autorul mai multor cărţi despre politică. El a fost arestat în septembrie 2016 împreună cu fratele său Ahmet, un romancier şi jurnalist în vârstă de 67 de ani care a înfiinţat ziarul de opoziţie Taraf.

Nazli Ilicak, jurnalistă şi scriitoare în vârstă de 73 de ani şi care a lucrat până în 2013 pentru marele cotidian pro-guvernamental Sabah, este în detenţie de la sfârşitul lunii iulie 2016.

Tentativa de lovitură de stat a fost imputată de Ankara predicatorului Fethullah Gülen, instalat în SUA şi care respinge orice implicare.

De atunci, guvernul a lansat o campanie de reprimare fără precedent care, în afară de presupuşii susţinători ai lui Gülen, a afectat şi opozanţi politici ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi mass-media. Peste 50.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost demise sau suspendate din posturi.

Turcia ocupă locul 155 din 180 în clasamentul libertăţii presei stabilit de Reporteri fără Frontiere. 

Vezi şi: CARNAGIU în prima zi a carnavalului din Bolivia – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.