StiripesurseDiasporaTurcia: Un sondaj indică necesitatea unui al doilea tur al alegerilor...

Turcia: Un sondaj indică necesitatea unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale care au loc la 24 iunie

Publicat:

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, nu va obţine victoria din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi legislative anticipate care au loc la 24 iunie, iar formaţiunea sa AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) ar urma să-şi piardă majoritatea parlamentară, indică joi rezultatele unui sondaj realizat de institutul Gezici, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Conform acestui sondaj, efectuat în perioada 25-26 mai, Erdogan ar urma să obţină 48,7% din voturi în primul tur, iar principalul candidat al opoziţiei, Muharrem Ince, 25,8%. Cei doi sunt urmaţi de Meral Aksener, fostă titulară a internelor, cu 14,4%. La rândul său, Selahhattin Demirtas, candidatul partidului popular democrat HDP, pro-kurd şi care şi-a dus campania din închisoare, este cotat cu 10,1% din intenţiile de vot. Demirtas, unul din cei mai cunoscuţi politicieni turci, va contribui astfel la creşterea şanselor formaţiunii sale de a trece de pragul de 10% necesar pentru a intra în parlament.

Citește și : Vladimir Putin: Trupele ruse se vor afla în Siria atâta vreme cât Moscova ‘va avea acolo un interes’

Acelaşi sondaj a arătat că alianţa dintre AKP şi formaţiunea naţionalistă MHP va rata la limită o majoritate în legislativul cu 600 de locuri, obţinând 48,7% din voturi. Alianţa rivală, formată din principalul partid de opoziţie, CHP (Partidul republican popular) şi formaţiunile Ivy şi Saadet, ar urma să acumuleze 38,9% din voturi, iar HDP 11,5%.

Întrucât HDP nu are un partener de alianţă, dacă nu va trece de pragul de 10%, locurile sale vor fi repartizate formaţiunii ieşite pe poziţia a doua în circumscripţiile unde HDP a obţinut primul loc. Or, acest lucru ar fi în favoarea AKP, care este puternic în est şi în sud-estul predominant kurd.


Citeşte şi:  La 10 luni după alegerile generale, liderii bosniaci rivali au căzut de acord să formeze guvernul central

Citește și : Regimul preşedintelui al-Assad ‘nu mai este ferit de represalii’, avertizează Netanyahu

Sondajul indică faptul că partidul de guvernământ îşi va pierde majoritatea parlamentară şi că în pofida alianţelor care vor fi create în parlament după alegerile de la 24 iunie niciun partid sau alianţă nu va întruni o majoritate simplă, au conchis autorii studiului.

“Aceste alegeri generale şi prezidenţiale vor fi cele mai dificile din ultimii 20 de ani ai Turciei”, a declarat pentru Reuters Murat Gezici, directorului institutului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.