StiripesurseDiasporaTurcia suspendă zborurile către şi din nouă ţări europene

Turcia suspendă zborurile către şi din nouă ţări europene

Publicat:

Turcia a anunţat vineri suspendarea pentru peste o lună a zborurilor sale către şi din nouă ţări europene, printre care Franţa şi Germania, în cadrul măsurilor de combatere a răspândirii noului coronavirus pe solul său, informează AFP, scrie agerpres.

Începând de sâmbătă la ora 05.00 GMT şi până pe 17 aprilie, nu vor mai exista zboruri între Turcia şi Franţa, Germania, Spania, Norvegia, Danemarca, Belgia, Austria, Suedia şi Olanda, a precizat ministrul transporturilor, Cahit Turhan.

Citește și : Grecia închide toate obiectivele culturale până la 30 martie

Turcia anulase anterior zborurile către şi dinspre China, Coreea de Sud, Iran, Irak şi Italia.

Ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat, de asemenea, vineri, trei noi cazuri de persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus, ceea ce duce la cinci numărul persoanelor diagnosticate cu Covid-19 în această ţară.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.