StiripesurseDiasporaTusk avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă setea de putere...

Tusk avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă setea de putere a statelor membre mai mari din UE

Publicat:

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a atras atenţia vineri, la Varşovia, asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru blocul comunitar urmărirea obţinerii supremaţiei de către statele puternice ale Uniunii Europene, informează dpa, scrie Agerpres.

Deşi Europa are nevoie de leadership, ţările mai mici nu ar trebui să se simtă excluse, a spus el, abordând, de asemenea, temerile larg răspândite în Polonia cu privire la hegemonia Franţei sau, mai ales, a Germaniei, în UE.

Citește și : La un pas de tragedie – Un Boeing 737 a ratat aterizarea şi a aterizat într-un râu în Florida. 21 de persoane, rănite (VIDEO)

UE ar trebui să transforme “încercările permanente şi dorinţa de a domina în cooperare, mediere şi dialog”, a susţinut Tusk la Universitatea din Varşovia, într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Naţionale, în care este celebrată Ziua Constituţiei (1791).

În discursul său, Donald Tusk a făcut, de asemenea, apel la respectarea Constituţiei de către guvernul polonez: “Este inacceptabil ca un guvern să sărbătorească Ziua Constituţiei în fiecare an, dar să o eludeze în fiecare zi”.


Reformele judiciare controversate au provocat un conflict între Varşovia şi Comisia Europeană, care a lansat o nouă procedură de infringement împotriva Poloniei în legătură cu noul regim disciplinar al judecătorilor, cu scopul de a-i proteja de subminarea independenţei judiciare. Guvernul de la Varşovia dispune de două luni pentru a răspunde.

Citește și : Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune spre Marea Japoniei

În intervenţia sa, Tusk a evitat să facă orice referire directă la alegerile europarlamentare.

Donald Tusk este considerat candidatul cel mai promiţător pentru prezidenţialele din 2020 din Polonia, deşi nu şi-a anunţat intenţia de a candida.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.