StiripesurseDiasporaTusk, ultimatum pentru Johnson: Dacă nu există nicio propunere până astăzi,...

Tusk, ultimatum pentru Johnson: Dacă nu există nicio propunere până astăzi, voi anunța în mod public că nu există nicio șansă

Publicat:

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a dat un ultimatum premierului britanic Boris Johnson privind transmiterea unei noi propuneri pentru Brexit, până vineri, sau acesta va anunța în mod public că nu există posibilitatea unui acord, relatează cotidianul The Guardian, potrivit mediafax.

Donald Tusk apreciază eforturile întreprinse de premierul britanic, în încercarea acestuia de a soluționa problema de la granița cu Irlanda, ca urmare a întâlnirii dintre cei doi șefi ai Executivelor Marii Britanii și Irlanei care a avut loc miercuri, la Wirral. În urma întrevederii dintre Boris Johnson și Leo Varadkar, aceștia au anunțat identificarea unei „căi” către obținerea unui acord.

Citește și : Primele pierderi ale armatei turce în nord-estul Siriei: un militar a fost ucis și alți trei răniți

„Prim-ministrul Johnson a promis Uniunii Europene că va înainta o soluție care se va aplica pentru toate”; „o soluție care ne-ar ajuta să satisfacem nu doar voința susținătorilor Brexit, cât și obiectivele noastre bine-cunoscute: să evităm o frontieră convențională pe insula Irlanda, să protejăm Acordul din Vinerea Mare și să asigurăm integritatea pieței comune”, a comunicat Donald Tusk.

În pofida evoluțiilor, președintele Consiliului European, a apreciat că „timpul este practic scurs” și încă nu există vreo „garanție a succesului”. „Din păcate, încă suntem într-o situație în care Marea Britanie nu a înaintat o propunere funcțională și realistă”, a mai adăugat acesta.


Citește și : Explozie la bordul unui petrolier iranian aflat în apropierea unui port saudit

Președintele Consiliului European a dezvăluit, în cadrul aceluiași comunicat, ultimatumul pe care acesta i l-a impus premierului de la Londra cu o săptămână în urmă: „dacă nu există nicio propunere până astăzi, voi anunța în mod public că nu există nicio șansă – din rațiuni obiective – pentru obținerea unui acord pentru summitul european care urmează”. „Cu toate acestea, (…) am primit din partea premierului irlanez asigurări că un acord este încă posibil”, ca urmare a întâlnirii acestuia cu omologul său britanic.

Conform informațiilor transmise de Leo Varadkar, vineri vor avea loc, la Bruxelles, discuții de natură tehnică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.