StiripesurseDiasporaUcraina a eliberat echipajul petrolierului rusesc reţinut joi în portul Izmail

Ucraina a eliberat echipajul petrolierului rusesc reţinut joi în portul Izmail

Publicat:

Ucraina a eliberat echipajul petrolierului rusesc reţinut joi în portul Izmail (regiunea Odesa), dar nava rămâne în continuare în custodia autorităţilor ucrainene, informează agenţia de presă RIA Novosti, citând Ambasada Federaţiei Ruse de la Kiev, potrivit Reuters, potrivit agerpres.

RIA Novosti îl citează în acest sens pe ataşatul de presă al misiunii diplomatice ruse în Ucraina, Denis Golenko, care a spus că ‘echipajul se întoarce acasă, dar nava rămâne în (portul) Izmail’.

Citește și : Ministrul german al Apărării: Coaliţia împotriva jihadiștilor în Siria şi Irak este încă ‘esenţială’

Potrivit agenţiei de presă Interfax, la bordul navei reţinute de Ucraina se află un echipaj compus din aproximativ 15 persoane. Întregul echipaj este într-o stare satisfăcătoare, indică agenţia de presă menţionată, citând o sursă bine informată.

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU), împreună cu Parchetul militar ucrainean, a identificat şi reţinut joi un petrolier rusesc pentru presupusa sa implicare în incidentul naval din noiembrie 2018 în Marea Neagră, când gărzile de coastă ruse au deschis focul şi au sechestrat trei nave militare ucrainene cu tot cu echipaje (24 de marinari), amplasând un petrolier rusesc chiar în faţa strâmtorii Kerci pentru a împiedica accesul vaselor ucrainene. Motivul sechestrării navelor ucrainene a fost, potrivit Moscovei, presupusa încălcare a apelor sale teritoriale.


SBU a anunţat că a reţinut petrolierul Nika Spirit, care se numea până recent Neyma. Potrivit serviciului de securitate ucrainean, petrolierul Neyma a participat la blocarea celor trei nave ale marinei ucrainene, barându-le calea la intrarea în strâmtoarea Kerci, după care acestea au fost sechestrate de gărzile de coastă ruse.

Proprietarii ruşi ai petrolierului i-au schimbat apoi numele în Nika Spirit pentru a ‘ascunde implicarea sa în actul de agresiune’, conform SBU.

Angajaţi ai serviciilor de securitate ucrainene, procurori militari şi grăniceri au percheziţionat nava, cu mandat judecătoresc, şi au confiscat documente, înregistrări ale unor convorbiri şi jurnalul de bord. Echipajul a fost interogat, potrivit RIA Novosti.

Moscova a ameninţat cu ‘consecinţe’ dacă cetăţeni ruşi vor fi ‘luaţi ostatici’ , în condiţiile în care cei 24 de marinari ucraineni continuă să fie deţinuţi de Rusia, urmând să fie judecaţi pentru aşa-zisa ‘încălcare a frontierei de stat ruse’.

Citește și : Boris Johnson: Acordul de retragere din UE este ‘inacceptabil’ pentru Marea Britanie

La sfârşitul lunii mai, Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării din Hamburg (Germania) a cerut Moscovei eliberarea ‘imediată’ a marinarilor ucraineni. Kremlinul a respins această decizie, afirmând că instanţa nu are competenţă în respectivul caz. Kievul insistă ca a fost un act de agresiune din partea Rusiei şi că incidentul s-a petrecut în apele neutre.

În timp ce Kievul şi Moscova negociază posibila lor eliberare, noul preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a cerut omologului său rus, Vladimir Putin, la sfârşitul lui iunie, eliberarea marinarilor. Dar, la jumătatea lunii iulie, justiţia rusă a prelungit detenţia lor cu încă trei luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.