StiripesurseExterneUcraina a lansat o salvă de rachete Storm Shadow în regiunea...

Ucraina a lansat o salvă de rachete Storm Shadow în regiunea rusă Kursk, confirmă bloggeri militari ruşi

Publicat:

Ucraina a lansat miercuri o salvă de rachete britanice Storm Shadow asupra Rusiei, au confirmat bloggeri militari ruşi, iar resturi dintr-o rachetă de acest tip au fost recuperate din regiunea rusă de graniţă Kursk, unde armata rusă încearcă să respingă trupele ucrainene care au ocupat în august o porţiune de teritoriu, relatează agenţiile Reuters şi DPA.

Imagini filmate dintr-o zonă rezidenţială şi postate pe conturile de Telegram ale acestor bloggeri relevă sunetul a cel puţin 14 explozii majore, unele precedate de şuieratul rachetelor, iar o coloană de fum negru se vede ridicându-se în depărtare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Potrivit blogului militar pro-rus “Doi Maiori”, cel puţin 12 rachete Storm Shadow au fost lansate asupra regiunii Kursk. Acelaşi blog a publicat şi fotografii cu resturi de rachetă, pe un astfel de fragment fiind vizibilă inscripţia Storm Shadow.

Presa britanică a relatat deja mai devreme în cursul zilei de miercuri despre folosirea în premieră a acestor rachete de către Ucraina asupra teritoriului rus, dar oficialii britanici au refuzat solicitările presei de a comenta.


Rachetele cu lansare aeriană Storm Shadow, similare celor franceze SCALP, au o rază de acţiune cuprinsă între 250 şi 550 de kilometri, dar cele furnizate până în prezent Ucrainei de Marea Britanie şi Franţa sunt limitate la 300 de kilometri. Forţele aeriene ucrainene le-au lansat până în prezent asupra unor ţinte din Crimeea şi din celelalte teritorii ucrainene ocupate de Rusia, folosind avioane de atac de concepţie sovietică Sukhoi SU-24, modificate de specialiştii occidentali pentru a purta rachete de acest tip.

Guvernul britanic a precizat în trecut că permite Ucrainei să folosească aceste rachete doar în interiorul graniţelor ucrainene recunoscute internaţional, dar în ultima vreme a exercitat presiuni asupra SUA să ridice restricţiile de folosire a armamentului oferit Kievului astfel încât să poată fi lovite ţinte în profunzimea teritoriului rus.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

În cele din urmă, preşedintele american Joe Biden, aflat la final de mandat, a decis duminică să dea curs cererii insistente a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a ridica aceste restricţii asupra folosirii ATACMS, rachete cu lansare terestră care au o rază de acţiune de 300 de kilometri.

După unda verde primită de la Washington, Ucraina a folosit marţi în premieră astfel de rachete într-un atac asupra unei instalaţii militare în regiunea rusă de graniţă Briansk. Potrivit Moscovei, antiaeriana rusă a doborât cinci din cele şase rachete ATACMS lansate în acest atac.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 5 iunie 2026

Energie, surprize şi dorinţă de relaxare pentru multe zodii. Berbecii primesc o invitaţie neaşteptată, Gemenii atrag oportunităţi sociale, iar Vărsătorii pot transforma o simplă...

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.