StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina a legalizat consumul de canabis în scop medical

Ucraina a legalizat consumul de canabis în scop medical

Publicat:

Ucraina a legalizat consumul de canabis în scop medical

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege care legalizează consumul medical de canabis, potrivit unei baze de date parlamentare, a relatat Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Peste 6 milioane de persoane, inclusiv pacienţi cu cancer, civili cu tulburare de stres post-traumatic şi soldaţi răniţi au nevoie de medicamente care conţin canabis, potrivit unui parlamentar ucrainean.

Citeşte şi: Un fost informator al FBI a fost inculpat pentru că a minţit în legătură cu fiul lui Biden – Stiripesurse.md

Legea semnată marţi de Zelenski va intra în vigoare abia la şase luni după ce va fi publicată oficial, iar interdicţia de a vinde sau de a furniza canabis pentru uz recreaţional va rămâne în vigoare.

Ucraina a legalizat consumul de canabis în scop medical

Parlamentul ucrainean a sprijinit legislaţia susţinută de voluntari în război în decembrie, însă politicieni din partidul fostului premier Iulia Timoşenko au împiedicat ca proiectul să ajungă pe masa lui Zelenski pentru a fi semnat. Ei cred că legea reprezintă o ameninţare pentru viitorul ţării.


Ministerul Sănătăţii din Ucraina a sprijinit legislaţia şi urmează să prezinte o listă de boli şi afecţiuni pentru care ar trebui prescris canabisul în scop medical.

Legislaţia prevede licenţe speciale pentru cultivarea şi vânzarea de canabis, precum şi supraveghere video 24 de ore din 24 a producătorilor, accesibilă poliţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Liderii UE au decis consolidarea sprijinului pentru Ucraina și accelerarea pregătirilor pentru apărarea statelor membre din flancul estic

Consiliul European a decis accelerarea pregătirii pentru apărarea blocului comunitar până în 2030 și deblocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Citește...

Un tânăr s-a înecat într-un iaz din capitală chiar de ziua lui

Un tânăr a murit, după ce fiind în stare de ebrietate a plecat cu barca pe un iaz din Chișinău, dar nu a mai...

De ce să cumperi flori dacă le poți rupe pe aleile din Chișinău? Un bărbat – reținut

Un bărbat din capitală va răspunde în fața legii după ce a fost prins culegând flori de pe o alee din Chișinău. Citește și: Alertă...

Escrocii „amețesc” până și specialiștii în drept. O juristă avea să piardă câteva sute de mii

O juristă din Moldova avea să piardă 450 de mii de lei în contextul unei înșelătorii telefonice. Ea le transferase anterior escrocilor aproape peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.