Ucraina l-a suspendat din funcţie pe un înalt oficial din domeniul apărării, pe fondul unei anchete de corupţie

Publicat:

Ucraina l-a suspendat din funcţie pe un înalt oficial din domeniul apărării, pe fondul unei anchete de corupţie

Ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov l-a suspendat pe un oficial de rang înalt în timp ce autorităţile investighează suspiciuni de corupţie în achiziţia de arme, a anunţat vineri ministerul său, relatează Reuters.

Toomas Nahkur, care a condus departamentul pentru politica tehnică şi dezvoltarea armelor din cadrul Ministerului Apărării, a fost suspendat după ce a fost numit suspect oficial într-un caz penal nespecificat, a scris ministerul pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit stiripesurse.


Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat săptămâna trecută că a descoperit o schemă a unor actuali şi foşti oficiali, precum şi a unor oameni de afaceri, pentru a deturna aproximativ 40 de milioane de dolari prin asigurarea plăţii în avans pentru obuze de artilerie care nu au fost niciodată furnizate. SBU nu a menţionat numele suspecţilor, dar presa ucraineană l-a identificat pe Nahkur ca fiind unul dintre ei.

Rustem Umerov a preluat funcţia de ministru al apărării anul trecut cu promisiunea de a curăţa corupţia din interiorul ministerului, în condiţiile în care partenerii occidentali ai Ucrainei au şovăit în trimiterea unui ajutor militar mai mare Kievului după invazia pe scară largă a Rusiei în 2022.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

Predecesorul lui Umerov, Oleksii Reznikov, a fost demis în septembrie anul trecut, în urma mai multor scandaluri de corupţie la Ministerul Apărării, chiar dacă acesta avea relaţii puternice cu aliaţii occidentali ai Kievului şi nu au fost dovezi sau informaţii că ar fi fost implicat personal.

Suspendarea lui Nahkur intervine, de asemenea, în condiţiile în care toţi ochii sunt aţinţi asupra Kievului în perspectiva unei demiteri a comandantului armatei, Valeri Zalujni, cu care preşedintele Volodimir Zelenski ar fi intrat în conflict.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O biserică atrage tinerii cu liturghii pe tema Taylor Swift

O biserică atrage tinerii cu liturghii pe tema Taylor Swift Biserica din Heidelberg atrage tinerii cu o liturghie pe tema Taylor Swift. Rezultatele au fost...

Biden consideră ‘scandalos’ mandatul de arestare cerut de procurorul CPI împotriva lui Netanyahu

Biden consideră 'scandalos' mandatul de arestare cerut de procurorul CPI împotriva lui Netanyahu Preşedintele american Joe Biden a criticat luni mandatele de arestare cerute de...

Traian Băsescu: Republica Moldova poate adera la UE cu o singură condiție

Traian Băsescu: Republica Moldova poate adera la UE cu o singură condiție Republica Moldova are „o șansă” să devină membră a Uniunii Europene sau chiar...

Moscova îi vizează pe etnicii germani din Rusia într-o nouă companie de propagandă, în căutare de carne de tun

Moscova îi vizează pe etnicii germani din Rusia într-o nouă companie de propagandă, în căutare de carne de tun Rusia a lansat o campanie de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.