StiripesurseȘtirile zileiUE a impus noi sancțiuni împotriva juntei militare din Myanmar

UE a impus noi sancțiuni împotriva juntei militare din Myanmar

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) a adăugat luni 22 de responsabili birmani, printre care mai mulţi miniştri, şi patru entităţi pe lista sa neagră, pentru a sancţiona intensificarea încălcărilor drepturilor omului comise în Myanmar după lovitura de stat din 1 februarie 2021, informează AFP, potrivit agerpres.

“În legătură cu gravitatea persistentă a situaţiei şi intensificarea încălcărilor drepturilor omului în Myanmar, trebuie adăugate 22 de persoane şi patru entităţi pe lista persoanelor şi organismelor care fac obiectul unor măsuri restrictive”, se precizează în decizia adoptată de miniştrii afacerilor externe ai UE şi publicată în Jurnalul Oficial.

Citește și : Germania aşteaptă primele vaccinuri Novavax

Cele patru societăţi sunt Htoo Group, IGE (International Group of Entrepreneaurs), Mining Enerprise 1 (ME 1) şi Myanmar Oil and Gas Entreprise (MOGE), acuzate că au furnizat resurse juntei militare.

Sancţiunile ţintite ale UE constau în îngheţarea bunurilor şi interdicţia de a călători în UE. Ele se aplică acum împotriva a 65 de persoane şi zece entităţi din Myanmar, precizează decizia.


UE a impus deja un embargo asupra armelor şi echipamentelor ce pot fi utilizate în scopuri de represiune internă, o interdicţie de a exporta bunuri cu dublă utilizare destinate armatei şi poliţiei de frontieră, restricţii pentru exportul de echipamente de supraveghere a comunicaţiilor ce pot fi utilizate în scopuri de represiune internă şi o interdicţie de antrenament militar şi cooperare militară cu forţele armate ale Myanmarului.

Citește și : Ucraina se aşteaptă la noi atacuri cibernetice! Vizate sunt băncile, agenţiile guvernamentale şi sectorul de apărare

Fosta lideră de facto a ţării Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1991, acum în vârstă de 76 de ani, face obiectul mai multor procese lansate împotriva sa de juntă şi a fost condamnată până acum la un total de peste şase ani de detenţie. Comunitatea internaţională a denunţat aceste procese ca fiind o înscenare.

În ciuda hărţuirii judiciare de către junta militară – cu acuzaţii care îi pot aduce o pedeapsă combinată de peste 100 de ani de închisoare – imaginea lui Suu Kyi rămâne simbolul popular în demonstraţiile care se opun juntei militare şi care cer restaurarea democraţiei şi eliberarea liderei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.