StiripesurseDiasporaUE a numit un fost ministru slovac pentru a monitoriza relaţiile...

UE a numit un fost ministru slovac pentru a monitoriza relaţiile Pristina-Belgrad

Publicat:

Fostul ministru de externe slovac Miroslav Lajcak a fost numit de UE reprezentant special pentru monitorizarea normalizării relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo, relatează dpa, scrie agerpres.

Belgradul refuză să recunoască fosta sa provincie, care şi-a declarat independenţa în 2008. Ambele ţări aspiră să adere la Uniunea Europeană, dar trebuie să-şi rezolve diferendele înaintea de a avea şansa să-şi îndeplininească acest obiectiv.

Citește și : COVID-19 în Franţa: peste 6.500 de decese și 27.432 de cazuri confirmate

Lajcak preia funcţia în contextul în care Kosovo se afundă din ce în ce mai adânc în criză politică şi se poate confrunta cu ostilitate, deoarece Slovacia este unul din cele cinci state membre ale UE care refuză să recunoască independenţa Kosovo, alături de Spania, Grecia, România şi Cipru.

Două dintre cele trei mari partide din Kosovo au avut nevoie de patru luni pentru a crea o coaliţie de guvernare după alegerile din octombrie, dar nu a fost nevoie decât de şapte săptămâni pentru ca alianţa să se destrame şi premierul Albin Kurti să fie demis.


Coaliţia s-a dezintegrat din cauza unei dispute privind măsurile împotriva pandemiei de coronavirus. Dar cele trei partide nu au reuşit să se pună de acord asupra mai multor chestiuni, între care relaţiile cu Serbia şi discuţiile privind normalizare relaţiilor.

Citește și : Spania devine ţara europeană cu cel mai mare număr de cazuri de COVID-19

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.