StiripesurseDiasporaUE a prelungit până pe 31 ianuarie 2023 sancţiunile împotriva Rusiei

UE a prelungit până pe 31 ianuarie 2023 sancţiunile împotriva Rusiei

Publicat:

Statele membre ale UE au decis marţi prelungirea cu şase luni, până pe 31 ianuarie 2023, a sancţiunilor europene împotriva unor sectoare ale economiei ruse, impuse iniţial în 2014 după anexarea Crimeii şi la care s-au adăugat noi pachete de sancţiuni după agresiunea începută de Rusia contra Ucrainei pe 24 februarie, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a semnalat într-un comunicat că sancţiunile prelungite acum constau într-un ”spectru larg de măsuri sectoriale, care includ finanţele, energia, tehnologia şi bunurile cu dublă utilizare (civilă şi militară) industria, transporturile şi bunurile de lux”.

Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

În plus faţă de aceste sancţiuni economice, UE a impus restricţii pentru relaţiile economice ”cu peninsula Crimeea anexată ilegal şi oraşul Sevastopol, precum şi cu zonele care nu se află sub controlul guvernului (ucrainean) în provinciile Doneţk şi Lugansk”.

Sancţiunile mai prevăd restricţii individuale împotriva unor persoane şi entităţi, constând în îngheţarea activelor şi restricţii de călătorie în UE, precum şi ”măsuri diplomatice”.


Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.