StiripesurseȘtirile zileiUE adoptă impozitul minim de 15% pentru companiile multinaţionale

UE adoptă impozitul minim de 15% pentru companiile multinaţionale

Publicat:

Liderii celor 27 de ţări membre ale UE au anunţat joi că au aprobat transpunerea în dreptul european a impozitului minim de 15% pe profiturile multinaţionalelor, după ridicarea blocajelor maghiar şi polonez, scrie AFP, potrivit agerpres.

Intrarea în vigoare a măsurii în Europa este prevăzută pentru 31 decembrie 2023. Unanimitatea celor 27 a fost necesară pentru a valida proiectul de directivă întocmit de Comisie care pune în aplicare acordul istoric pentru mai multă justiţie fiscală, aprobat anul trecut de circa 140 de ţări sub egida OCDE.

Citește și: Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la un acord privind condiţiile de primire a solicitanţilor de azil

Varşovia şi Budapesta au blocat acest dosar rând pe rând încă de la începutul anului pentru a obţine validarea de către UE a planurilor lor de redresare dotate cu miliarde de euro subvenţii.

După ce şi-au asigurat undă verde asupra planurilor de redresare, cele două capitale şi-au ridicat în final rezervele în cadrul unui compromis privind mai multe dosare care includ şi deblocarea unui ajutor financiar de 18 miliarde de euro pentru Ucraina în 2023.


“A fost un drum lung, cu obstacole la fiecare pas. Astăzi, unitatea a prevalat şi toate statele membre şi toţi cetăţenii UE vor beneficia de asta”, a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un comunicat.

Impozitul minim global este doar o parte (cunoscută ca pilonul 2) a acordului OCDE.

Primul pilon, care prevede impozitarea companiilor acolo unde obţin profituri pentru a pune capăt anumitor practici de evaziune fiscală, vizează în special giganţii domeniului digital. El necesită un acord internaţional care nu este încă finalizat.

Citește și: UE adoptă noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron aflat în prim-planul acestui dosar de mai mulţi ani, a salutat “un progres major pentru toţi cei care susţin dreptatea fiscală la fel ca noi”.

“Punem în aplicare unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele în Europa: impozitarea minimală a companiilor la nivel global”, a salutat şi cancelarul german Olaf Scholz. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.