StiripesurseȘtirile zileiUE: Anul 2022 va fi 'Anul European al Tineretului'

UE: Anul 2022 va fi ‘Anul European al Tineretului’

Publicat:

Uniunea Europeană a declarat luni 2022 “Anul European al Tineretului”, transmite dpa, potrivit agerpres.

Într-un comunicat dat publicităţii de statele membre, au fost anunţate conferinţe, evenimente şi alte iniţiative care îi vor pune în lumina reflectoarelor pe cetăţenii mai tineri ai Uniunii Europene.

“Tinerii au îndurat multe greutăţi în timpul pandemiei. Un “An European al Tineretului” le-ar onora eforturile de a depăşi decepţiile pe care le-au experimentat şi pe care le-a provocat criza COVID-19″, se arată în comunicat.

Programul, care a fost negociat de Parlamentul European şi de statele membre, urmează să fie aprobat oficial.

Europarlamentara Sabine Verheyen a precizat că s-a alocat un buget minim de opt milioane de euro acestui proiect, iar eurodeputata Petra Kammerevert a cerut interzicerea stagiilor şi a uceniciilor neplătite.


În discursul său despre starea Uniunii, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunţase deja intenţia declarării 2022 “an al tineretului”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump ar fi adormit în lojă la meciul echipei sale favorite din finala NBA

Președintele american Donald Trump a stârnit o nouă controversă în SUA. Asta după apariția unor imagini în care pare să fi adormit în lojă...

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

Ulei de măsline, lămâie și scorțișoară: motivul pentru care acest amestec a devenit atât de popular

Ulei de măsline, coajă de lămâie și scorțișoară: trei ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. Combinate, devin un parfum natural de cameră...

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.