StiripesurseDiasporaUE avertizează Londra că nu va finaliza rapid negocierile privind relaţiile...

UE avertizează Londra că nu va finaliza rapid negocierile privind relaţiile post-Brexit

Publicat:

Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit, a semnalat luni seară un reprezentant al Comisiei Europene, potrivit mediafax.

Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.

Citește și : Avocaţii lui Trump cer Senatului achitarea ‘IMEDIATĂ’ a preşedintelui

“Comisia Europeană poate adopta propunerea pentru directivele de negociere abia după ce Marea Britanie se va fi retras din UE. Dar apoi urmează un proces instituţional pentru a fi adoptate de Consiliul European”, a declarat Eric Mamer, citat de Sky News.

“Acest lucru va necesita ceva timp, de aceea noi am spus că vom lansa negocierile cât putem de repede, dar în mod sigur nu putem face acest lucru înainte de sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie. Acest lucru nu înseamnă încetinirea ori accelerarea procedurii. Acesta este caracterul procesului instituţional şi acestea sunt consultările care trebuie să aibă loc înainte de a fi adoptate formal directivele de negociere”, a subliniat oficialul UE.


Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat recent Guvernul Boris Johnson că negocierile pe tema unui acord privind relaţiile post-Brexit nu vor putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

Citește și : Ucraina se va consulta cu Germania şi Franţa, în contextul intensificării confruntărilor militare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.