StiripesurseDiasporaUE deplânge refuzul 'inamical' al Londrei de a-i recunoaşte ambasadorul

UE deplânge refuzul ‘inamical’ al Londrei de a-i recunoaşte ambasadorul

Publicat:

Uniunea Europeană deplânge refuzul “inamical” al Regatului Unit de a acorda statut diplomatic reprezentanţei sale la Londra şi speră să rezolve acest diferend de “manieră satisfăcătoare”, a declara luni şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, relatează AFP, potrivit agerpres.

Subiectul a fost discutat în cursul unei reuniuni a miniştrilor de externe ai UE la Bruxelles şi “a prevalat unitatea în a considera că acest gest nu se află printre cele mai amicale”, a comentat Borrell.

Citește și : O furtună puternică A MĂTURAT coasta de sud-est a Africii! 12 oameni au murit!

“Este primul semnal adresat de Regatul Unit după plecarea sa din UE şi un semn de destul rău augur pentru ceea ce va urma”, avertizat reprezentantul spaniol.

“Avem 143 de reprezentanţe ale UE în întreaga lume şi toate au statutul diplomatic în conformitate cu Convenţia de la Viena care permite reciprocitate. Aceasta este regula”, a afirmat şeful diplomaţiei UE.


“Regatul Unit ar fi singura ţară din lume care nu ar accepta să recunoască reprezentanţei UE statutul diplomatic la care are dreptul”, a subliniat el, adăugând că are “mari speranţe să rezolve acest diferend de manieră satisfăcătoare pentru ambele părţi”.

Regatul Unit a anunţat la rândul său nominalizarea lui Lindsay Croisdale-Appleby ca reprezentant al ţării pe lângă UE.

Citește și : Moderna AMÂNĂ un transport de vaccin în Polonia

Sunt în curs negocieri pentru a stabili dacă ambasadorul UE la Londra, Joao Vale de Almeida, şi echipa sa trebuie să beneficieze de o imunitate diplomatică completă în virtutea Convenţiei de la Viena, la fel ca diplomaţii unui stat suveran, aşa cum susţine Bruxellesul, sau de imunitatea conferită organizaţiilor internaţionale, poziţie privilegiată de Londra.

Regatul Unit a ieşit din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020 şi, la finalul unei perioade de tranziţie de 11 luni, a ieşit de sub incidenţa tuturor regulilor europene părăsind piaţa unică şi uniunea vamală pe 31 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.