StiripesurseDiasporaUE devine observator în cadrul GRECO

UE devine observator în cadrul GRECO

Publicat:

Comitetul de Miniştri care reprezintă cele 47 de state membre ale Consiliului Europei (CoE) a decis miercuri să accepte o solicitare a Uniunii Europene de a deveni observator în cadrul GRECO (Grupul Statelor Împotriva Corupţiei), informează un comunicat al CoE transmis Agerpres.

Secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, a salutat decizia. “Este încă un bun exemplu de bună cooperare între Uniunea Europeană şi Consiliul Europei. Lucrând împreună pentru a proteja statul de drept şi a preveni corupţia, acţiunile noastre vor fi mai eficiente şi vor avea un mai mare impact”, a spus Jagland, citat în comunicat.

Citește și : Merkel dă asigurări că se simte ‘foarte bine’: Nu există motive de îngrijorare

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat că participarea Uniunii Europene la activitatea GRECO ca observator aduce mai aproape UE şi CoE şi “întăreşte eforturile noastre comune de a consolida statul de drept şi lupta împotriva corupţiei” în Europa. “Este un lucru foarte potrivit că acest lucru se întâmplă în anul în care GRECO celebrează a 20-a sa aniversare”, a adăugat el.

GRECO este organismul anticorupţie al CoE. Scopul său este să amelioreze capacitatea membrilor săi de a combate corupţia, monitorizând respectarea de către aceştia a standardelor sale anticorupţie. GRECO ajută statele să identifice deficienţe în politicile naţionale anti-corupţie, declanşând reformele practice necesare din punct de vedere legislativ şi instituţional. GRECO este format din cele 47 de state membre CoE, Belarus şi SUA.


Citește și : Fostul preşedinte francez Hollande, audiat ca martor la cererea justiţiei braziliene în legătură cu oferta de avioane Rafale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.