StiripesurseDiasporaUE discută 'de urgenţă' noi sancţiuni împotriva Moscovei

UE discută ‘de urgenţă’ noi sancţiuni împotriva Moscovei

Publicat:

Uniunea Europeană discută ‘de urgenţă’ noi sancţiuni împotriva Moscovei, după descoperirea unui mare număr de cadavre ale unor civili în regiunea Kievului, mai ales la Bucea, a transmis luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit AFP şi agerpres.

UE ‘condamnă în termenii cei mai puternici atrocităţile raportate comise de forţele armate ruse în mai multe oraşe ucrainene ocupate, care acum au fost eliberate’, a adăugat Borrell într-un comunicat.

Citeşte şi: Viktor Orban revendică ‘o victorie excepţională’ în alegerile din Ungaria – Black News

Un nou pachet de sancţiuni se află în discuţie între Cei 27, însă pentru adoptarea de noi măsuri este necesară unanimitatea.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat luni sancţiuni individuale şi măsuri privind ‘cărbunele şi petrolul’, însă nu a menţionat achiziţiile de gaz, subiect care îi divizează pe europeni.


Citeşte şi: Vucic câştigă ZDROBITOR alegerile prezidenţiale din Serbia – Black News

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut şi el duminică noi sancţiuni după descoperirea cadavrelor unor civili la Bucea, în apropiere de Kiev, crime imputate armatei ruse pe care el le-a calificat drept ‘crime de război’.

O reuniune a miniştrilor de externe din UE este programată la 11 aprilie la Luxemburg, iar un summit european extraordinar consacrat conflictului din Ucraina, situaţiei economice şi apărării europene este prevăzut pentru ‘sfârşit de aprilie, început de mai ‘, au indicat serviciile lui Josep Borrell.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.