StiripesurseDiasporaUE instituie sancţiuni împotriva ministrului sirian de externe

UE instituie sancţiuni împotriva ministrului sirian de externe

Publicat:

Bunurile ministrului de externe sirian Faisal Mekdad din Uniunea Europeană au fost îngheţate şi acesta nu va mai putea călători în blocul comunitar, după ce Consiliul UE a luat vineri decizia de a-l sancţiona, relatează dpa, potrivit agerpres.  

“Consiliul a decis azi să-l adauge pe Faisal Mekdad pe lista persoanelor vizate de măsuri restrictive ale UE privind Siria, în lumina numirii sale recente ca ministru de externe”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Citește și : Fiji va conduce Consiliul drepturilor omului al ONU

Mekdad a fost numit ministru de externe după ce predecesorul său, Walid Al-Moallem, a murit în luna noiembrie. Mekdad a fost ministru adjunct de externe din 2006.

Includerea sa pe listă ridică numărul persoanelor sancţionate la 289. De asemenea, sunt vizate de îngheţarea bunurilor 70 de organizaţii.


Sancţiunile au fost introduse în 2011, când a izbucnit războiul civil din Siria. Guvernul lui Bashar al-Assad controlează acum o foarte mare parte din ţară, notează dpa.

Citește și : Peste 500.000 de turci au fost vaccinaţi anti-COVID în doar două zile

Sancţiunile vizează companii şi antreprenori “care beneficiază de pe urma legăturilor lor cu regimul şi de pe urma economiei de război”, se mai menţionează în comunicatul de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.