StiripesurseDiasporaUE şi Londra au stabilit o perioadă de tranziţie post-Brexit

UE şi Londra au stabilit o perioadă de tranziţie post-Brexit

Publicat:

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au convenit asupra termenilor perioadei de tranziţie post-Brexit, a declarat luni negociatorul-şef pentru Brexit Michel Barnier, transmite dpa, potrivit agerpres.

“Perioada de tranziţie cerută de Regatul Unit va fi un interval de timp foarte util pentru administraţia şi afacerile din Marea Britanie să se pregătească de viitor”, a menţionat Barnier.

Citeşte şi: Un angajat al consulatului francez din Ierusalim a fost arestat pentru trafic de arme în teritoriile palestiniene

Acordul prevede menţinerea în vigoare a tuturor normelor Uniunii Europene până la sfârşitul lui 2020.

Perioada de tranziţie de după ieşirea Marii Britanii din UE – prevăzută pentru martie 2019 – este menită să le asigure un cadru cert companiilor şi cetăţenilor şi să permită Regatului Unit instalarea de mecanisme post-Brexit.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.