StiripesurseDiasporaUE menține înghețarea bunurilor deținute de Viktor Ianukovici

UE menține înghețarea bunurilor deținute de Viktor Ianukovici

Publicat:

Statele membre UE au prelungit luni cu un an măsura de îngheţare a bunurilor care îl vizează pe fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi alte 11 persoane acuzate că au deturnat fonduri publice când au fugit din Ucraina după protestele din Piaţa Maidan din 2014, relatează AFP, potrivit agerpres.

Sancţiunile au fost prelungite până pe 6 martie 2020, precizează comunicatul consiliului Uniunii Europene, organism al statelor membre. Acestea au fost decise în martie 2014 şi prelungite în fiecare an de la această dată.

Citeşte şi: Tornadă ucigaşă în SUA. Cel puţin 23 de oameni au murit! – VIDEO

Douăsprezece persoane, printre care şi fostul preşedinte, “identificate ca responsabile de deturnări de fonduri de stat ucrainene sau de abuz de putere care au provocat pierderi pentru finanţele publice ucrainene”, rămân înscrise pe lista neagră a Uniunii, indică comunicatul. Un nume a fost retras de pe listă, dar identităţile nu au fost comunicate.

Bunurile din Europa ale persoanelor aflate pe listă sunt îngheţate şi acestea au interdicţie de intrare pe teritoriul UE. 


Citește și: Elicopter PRĂBUŞIT în Kenya! Patru americani şi-au pierdut viaţa

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.