StiripesurseDiasporaUE şi NATO doresc să îşi întărească cooperarea în domeniul ameninţărilor...

UE şi NATO doresc să îşi întărească cooperarea în domeniul ameninţărilor hibride

Publicat:

UE şi NATO s-au angajat duminică să îşi consolideze cooperarea în combaterea ameninţărilor hibride cu ocazia unei vizite comune în Lituania concentrată în principal pe criza migranţilor din Belarus şi pe consolidarea prezenţei militare ruseşti în apropierea graniţei cu Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres.

Vizita comună în Lituania a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, şi a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are loc înaintea întâlnirii de marţi şi miercuri, în Letonia, a miniştrilor de externe din statele membre NATO la care va participa secretarul de stat al SUA Antony Blinken şi în care va fi exprimată îngrijorarea cu privire la situaţia din apropierea graniţei ruso-ucrainene.

Citeşte şi: Preşedinta taiwaneză pledează pentru democraţie în faţa unei delegaţii din ţările baltice – Black News

Stoltenberg şi von der Leyen au acuzat regimul de la Minsk că a orchestrat criza migranţilor, care reprezintă astfel, în prezent, o ameninţare hibridă la adresa UE, acuzaţie negată de Belarus.

“Pentru a răspunde la astfel de evenimente, este important ca UE şi NATO să colaboreze”, a insistat preşedinta Comisiei Europene în timpul unei conferinţe de presă comune cu secretarul general al NATO şi cu liderii lituanieni.


“Am discutat cum am putea intensifica activitatea comună a NATO şi a UE, în special printr-o nouă declaraţie comună, pentru că suntem mai puternici şi mai siguri atunci când lucrăm împreună”, a declarat, la rândul său, Jens Stoltenberg.

Ursula von der Leyen a mai subliniat că UE a decis să tripleze (200 de milioane de euro), suma fondurilor destinate gestionării frontierelor în Letonia, Lituania şi Polonia pentru 2021 şi 2022. Fondurile vor fi cheltuite pentru vehicule de patrulare şi supraveghere electronică, inclusiv drone.

Citeşte şi: Bogății imense se află sub apele îngheţate ale Rusiei – Black News

“Dacă situaţia de securitate se înrăutăţeşte, nu excludem posibilitatea unor consultări în temeiul articolului 4 al NATO”, a avertizat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, în legătură cu situaţia de la graniţa ţării sale cu Belarus. Şi Polonia a avertizat că ar putea invocat articolul 4 al Tratatului Nord-Atlantic, care prevede posibilitatea solicitării de consultări în cazul “unei ameninţări la adresa integrităţii teritoriale, a independenţei politice sau a securităţii oricăreia dintre părţi”.

În opinia secretarului general al NATO, creşterea neobişnuită a prezenţei tancurilor, artileriei, dronelor şi a miilor de soldaţi pregătiţi pentru luptă este un aspect “foarte îngrijorător din multe motive”, în special “pentru că nu este provocată şi nu este explicată”. “Mesajul către Rusia este că trebuie să dezescaladeze, să reducă tensiunile şi să fie transparentă”, a adăugat Stoltenberg care a avertizat că dacă Moscova “decide să folosească forţa, vor exista, desigur, consecinţe”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.