StiripesurseDiasporaUE şi Norvegia au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării...

UE şi Norvegia au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze pe termen scurt şi lung

Publicat:

Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de aprovizionare cu gaze pe termen scurt şi lung din ţara nordică, într-un context de instabilitate determinat de invazia rusă în Ucraina, a anunţat vineri Comisia Europeană, citată de agenţia EFE, potrivit agerpres

Într-o Declaraţie comună, cele două părţi au informat şi în legătură cu intenţia de derulare a unei colaborări pe termen lung în materie de energie regenerabilă offshore, hidrogen, captarea şi stocarea carbonului şi cercetare şi dezvoltare în energie.

Citește și : Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

Vicepreşedintele executiv al CE, responsabil cu Pactul Verde, Frans Timmermans, comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, şi ministrul norvegian al Petrolului şi Energiei, Terje Aasland, au stabilit joi “să consolideze şi mai mult strânsa cooperare” deja existentă între cele două părţi în acest domeniu.

În Declaraţie, aceştia au subliniat relaţia “foarte solidă” care există între UE şi Norvegia, în cadrul căreia împart valori fundamentale şi obiective climatice comune, precum şi un cadru de reglementare comun prin intermediul Spaţiului Economic European.


UE a ţinut cont de faptul că Norvegia este cel mai mare producător de petrol şi gaze din Europa, cu o producţie “care contribuie în mod semnificativ” la securitatea energetică europeană, prin furnizarea a circa un sfert din consumul de gaze din statele membre, se mai arată în Declaraţie.

În plus, se mai semnalează că emisiile medii de CO2 şi metan provenite din producţia de petrol şi gaze a Norvegiei sunt scăzute în context mondial, respectiv mai puţin de jumătate din medie.

Citește și : Statele Unite oferă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

Totodată, blocul comunicat a apreciat “fiabilitatea” Norvegiei ca şi “furnizor sigur şi prudent” de petrol şi gaze în Europa, în ultimii 50 de ani, extrase din zăcămintele situate pe toată platforma continentală norvegiană.

Pe termen mai lung, UE recunoaşte, de asemenea, că Norvegia poate continua să fie “un mare furnizor” pentru Europa, dincolo de 2030, ţinând cont de “importantele sale resurse de petrol şi gaze, exploatarea continuă şi noile descoperiri şi dezvoltări de zăcăminte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.