StiripesurseȘtirile zileiUE şi Uniunea Africană cer eliberarea 'prizonierilor' după lovitura de...

UE şi Uniunea Africană cer eliberarea ‘prizonierilor’ după lovitura de stat și la ‘revenirea la statul de drept’ în Mali

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) a făcut apel miercuri la eliberarea “imediată” a prizonierilor şi la “revenirea la statul de drept” în Mali, la o zi după o lovitură de stat care a răsturnat regimul preşedintelui Ibrahim Boubacar Keita şi care a fost de asemenea condamnată de preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), sud-africanul Cyril Ramaphosa, relatează AFP, scrie agerpres.

“Stabilitatea regiunii şi a statului Mali şi lupta împotriva terorismului trebuie să rămână priorităţi absolute”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, subliniind “preocuparea extremă” a celor 27 de state membre ale UE după evoluţiile din ultimele ore, la finalul unui summit extraordinar al liderilor europeni, unde subiectul s-a adăugat agendei de discuţii prestabilite.

Citește și : Noi proteste violente la Portland după săptămâni de manifestaţii în general paşnice

Michel a subliniat că trebuie continuată “cooperarea strânsă cu CEDEAO (Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest) şi cu diferitele instituţii africane implicate în încercarea de a găsi o soluţie care să fie legată direct de aspiraţiile poporului malian”.

Şeful statului malian Ibrahim Boubacar Keita şi premierul Boubou Cissé sunt în mâinile militarilor, la fel ca şi alţi oficiali civili şi militari arestaţi marţi.


Puciul a fost condamnat de întreaga comunitate internaţională.

Miercuri, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), sud-africanul Cyril Ramaphosa, a condamnat la rândul său lovitura de stat şi a cerut “eliberarea imediată” a preşedintelui şi a miniştrilor săi.

Într-un comunicat publicat de preşedinţia sud-africană, Ramaphosa “condamnă schimbarea neconstituţională de guvern din Mali” şi “cere eliberarea imediată a preşedintelui, a premierului şi a altor miniştri”.

Militarii au preluat marţi puterea în Mali în urma unei revolte şi l-au plasat în detenţie pe preşedintele Keita, obligat să îşi anunţe demisia câteva ore mai târziu.

Puciştii au promis, prin intermediul unui purtător de cuvânt care a vorbit la televiziunea publică, organizarea unei “tranziţii politice civile” şi alegeri generale într-un “interval rezonabil”.

În numele UA, preşedintele sud-african le-a cerut “revenirea imediată la un guvern civil” şi i-a rugat pe militari “să se întoarcă în cazărmi”.

Citește și : Uraganul Genevieve se apropie de sudul Peninsulei Baja California

El a cerut de asemenea “populaţiei din Mali, partidelor politice şi societăţii civile să respecte statul de drept şi să deschidă un dialog paşnic pentru a-şi rezolva neînţelegerile”, se arată într-un comunicat.

În acelaşi timp, preşedintele în exerciţiu al UA i-a îndemnat “pe partenerii africani şi comunitatea internaţională să denunţe şi să respingă schimbarea neconstituţională de regim condusă de militari şi să ajute poporul malian să revină la democraţie civilă”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.