StiripesurseDiasporaUE va propune un certificat de vaccinare

UE va propune un certificat de vaccinare

Publicat:

Comisia Europeană va prezenta în martie o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE, a anunţat luni preşedintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“În ceea ce priveşte întrebarea cum ar putea arăta paşaportul verde digital, vom prezenta o propunere legislativă în martie”, a afirmat Ursula von der Leyen într-o videoconferinţă cu parlamentarii germani.

Citeşte şi: Trump dă de înţeles că va candida din nou la alegerile prezidenţiale din SUA

Statele care sunt dependente de turism doresc adoptarea accelerată a unui astfel de document pentru a-şi salva sezonul estival.

“Sunt încântat că există un sprijin larg pentru ideea unui ‘paşaport verde’, rămâne acum să fie creat cât mai rapid posibil”, a declarat săptămâna trecută cancelarul austriac Sebastian Kurz.


Susţinut de Bulgaria, liderul austriac a pledat pentru un certificat care să permită călătoriile şi accesul în restaurante pentru persoanele vaccinate, dar şi pentru cei care sunt consideraţi ca fiind “imunizaţi”, după ce au contractat virusul.

Şi Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) a anunţat lansarea unui permis de călătorie la finalul lunii martie, punând în funcţiune un sistem digital pentru rezultatele testelor şi certificatele de vaccinare, ceea ce va ajuta la facilitarea călătoriilor internaţionale.

Este esenţial ca guvernele să înceapă să emită cetăţenilor certificate de vaccinare digitale, care apoi vor servi drept bază pentru permisul de călătorie, a apreciat IATA.

Perspectivele pentru companiile aeriene s-au înrăutăţit recent, comparativ cu previziunile IATA din decembrie, din cauza înăspririi restricţiilor de călătorie, dar Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni se pregăteşte de o redresare a călătoriilor în acest an. Vara aceasta va fi decisivă pentru multe companii aeriene şi turistice, care încearcă să supravieţuiască în urma restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciază IATA.

“Avem nevoie de un plan pentru redresare. Avem nevoie de o metodă de a gestiona digital situaţia sanitară şi avem nevoie să asigurăm un standard global pentru înregistrarea rezultatelor testelor şi a vaccinărilor”, a afirmat directorul general al IATA, Alexandre de Juniac.

Citeşte şi: Antiaeriana siriană a doborât rachete israeliene deasupra Damascului

Permisul IATA de călătorie, care va fi lansat oficial la finalul lunii martie, va ajuta la facilitarea călătoriilor, punând rezultatele testărilor pentru COVID-19 şi certificatele de vaccinare într-un format digital, ceea ce va accelera procesul de check-in.

Campania de vaccinare a sporit speranţele că vor fi permise mai multe călătorii, dar IATA susţine că statele trebuie să emită o dovadă digitală pentru a permite efectuarea călătoriilor.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.