StiripesurseDiasporaUE vrea să le ofere statelor membre posibilitatea legală de a...

UE vrea să le ofere statelor membre posibilitatea legală de a opri importurile de gaze lichefiate ruseşti

Publicat:

Ţările membre UE au convenit marţi să caute o modalitate legală prin care să oprească firmele ruseşti să mai trimită gaze lichefiate spre blocul comunitar, prin împiedicarea firmelor ruseşti să rezerve capacităţi, transmite Reuters, potrivit agerpres

Miniştrii europeni ai Energiei au sprijinit marţi o propunere care include opţiunea pentru guvernele statelor membre să împiedice, temporar, exportatorii de gaze din Rusia şi Belarus să depună în avans oferte pentru capacităţi pe infrastructura necesară pentru a livra gaze lichefiate în Europa.

Citește și :  Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

Propunerea face parte din poziţia de negociere cu privire la noile reguli de pe piaţa gazelor din UE. Propunerea nu este definitivă şi va trebui negociată cu Parlamentul European, un proces care se poate întinde pe mai multe luni.

Cele 27 de state membre UE au promis că vor renunţa la gazele ruseşti ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia. Importurile Europei de gaze naturale ruseşti prin conducte au scăzut semnificativ după invadarea Ucrainei însă importurile de gaze lichefiate ruseşti s-au majorat. Potrivit unei analize UE consultată de Reuters, livrările de gaze lichefiate ruseşti spre Europa au crescut anul trecut până la 22 miliarde metri cubi, de la aproximativ 16 miliarde metri cubi în 2021.


Dacă va fi aprobată, propunerea de marţi ar oferi statelor membre o variantă pentru a opri importurile de gaze lichefiate din Rusia, fără să se recurgă la sancţiuni, care sunt dificil de adoptat pentru că este nevoie de aprobarea unanimă a tuturor statelor membre.

Ungaria a anunţat deja că nu va sprijini poziţia de negociere a statelor membre UE cu privire la noile reguli de pe piaţa gazelor, care includ şi noi norme pentru integrarea mai multor gaze low-carbon.

Ţările membre vor putea să impună limite firmelor ruseşti pentru o perioadă temporară de timp, atât timp cât asta nu perturbă fluxurile de gaze între ţările UE sau să pună în pericol securitatea energetică a Europei, se arată în documentul consultat de Reuters.

Recent, comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a îndemnat companiile europene să nu semneze noi contracte privind importurile de gaze lichefiate ruseşti, după ce actualele contracte vor expira. Ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, a făcut o solicitare similară către importatorii şi operatorii de gaze lichefiate din Spania.

Citește și : Germania exclude boicotarea JO 2024

Cu toate acestea, astfel de îndemnuri nu sunt obligatorii pentru că gazele naturale şi gazele lichefiate ruseşti nu sunt vizate de sancţiunile europene. Blocul comunitar a introdus un embargou cu privire la importurile de petrol şi produse petroliere ruseşti prin intermediul navelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.