StiripesurseSportUEFA nu intenționează să schimbe statutul Rusiei

UEFA nu intenționează să schimbe statutul Rusiei

Publicat:

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competițiile internaționale, chiar și la nivel de juniori, până nu se va ajunge la un acord politic, transmite DPA.

Comitetul Internațional Olimpic a recomandat, joi, ca tinerii sportivi din Rusia și Belarus să poată concura sub steagurile naționale, iar federațiile internaționale au fost îndemnate să ia în considerare acest lucru, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Acesta reprezintă cel mai mare pas către revenirea Rusiei în sportul internațional de la suspendarea sportivilor acestei țări de către CIO, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

UEFA a luat în considerare în 2023 reprimirea Rusiei în competițiile Under-17, dar în cele din urmă a renunțat la plan.


Press Association înțelege că există scepticism în fotbalul european despre posibilitatea practică de a reprimi Rusia în sportul cu balonul rotund, chiar și la nivel de juniori.

Rusia poate fi reprimită în FIFA și UEFA, dar sursele au indicat că atâta timp cât situația politică rămâne nerezolvată, multe țări ar refuza să joace contra reprezentantelor sau chiar să le primească pe pământul lor.

Un acord în privința planului de pace nu a fost încă stabilit, Ucraina respingând propunerile făcute de Statele Unite.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

CIO a transmis joi un comunicat în care afirmă că tinerii sportivi din Rusia și Belarus ”nu ar trebui să sufere pentru acțiunile guvernelor lor, sportul fiind accesul lor la speranță și o cale de a arăta că toți sportivii pot respecta aceleași reguli și unii pe alții”. De asemenea, forul olimpic a recomandat federațiilor sportive internaționale să ridice suspendarea Belarus de la organizarea de evenimente sportive internaționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.