StiripesurseDiasporaUn al doilea cetăţean german, suspectat de legături cu jihadiștii, a...

Un al doilea cetăţean german, suspectat de legături cu jihadiștii, a fost expulzat din Egipt

Publicat:

Egiptul a expulzat un al doilea tânăr german arestat luna trecută pe teritoriul său şi suspectat că a vrut să adere la gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a anunţat luni guvernul german, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Persoana în cauză s-a întors în Germania noaptea trecută”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe german într-o conferinţă de presă.

Citește și : Primarul oraşului Gdansk A MURIT în spital

Săptămânalul Der Spiegel a anunţat mai înainte că Issa Ibrahim El-Sabagh, un licean de 18 ani din Giessen (centrul Germaniei), a fost preluat de poliţie imediat după ce a aterizat pe aeroportul din Frankfurt.

Acesta este cel de-al doilea tânăr german trimis înapoi de Egipt după expulzarea săptămâna trecută a lui Mahmoud Abdel Aziz, un student de 23 de ani din oraşul Göttingen (centru), suspectat de asemenea de autorităţile egiptene că a vrut să adere la Statul Islamic.


Issa Ibrahim El-Sabagh, care are dublă cetăţenie – germană şi egipteană, a fost arestat la sosirea pe aeroportul din Luxor, sudul Egiptului, la mijlocul lunii decembrie, potrivit surselor de securitate egiptene.

Hărţi ale Sinaiului de Nord, regiune în care este activă ramura egipteană a SI, au fost găsite în posesia tânărului de 18 ani care intenţiona, potrivit surselor de securitate egiptene, să se alăture jihadiştilor.

Familia sa, care a alertat autorităţile germane după ce tânărul a dispărut, susţine că acesta a vrut doar să-şi viziteze bunicul în Cairo.

Citește și : Pierre Moscovici va propune renunţarea la regula unanimităţii în adoptarea deciziilor UE privind fiscalitatea

Ca şi în cazul lui El-Sabagh, familia lui Abdel Aziz a afirmat că arestarea acestuia a avut loc din cauza unei greşeli privind identitatea sa.

Canalul public regional SWR a afirmat însă că bărbatul de 23 de ani se afla deja în vizorul poliţiei germane pentru presupuse legături cu mişcarea islamistă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.