StiripesurseDiasporaUn american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost...

Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

Publicat:

Unul dintre cei doi adolescenţi americani arestaţi pentru uciderea unui carabinier apare într-o imagine controversată, legat la ochi şi încătuşat, relatează DPA, potrivit agerpres.

Gabriel Christian Natale-Hjorth, în vârstă de 18 ani, şi Finnegan Lee Elder, în vârstă de 19 ani, au fost arestaţi după ce carabinierul Mario Cerciello Rega a fost înjunghiat mortal, joi noaptea, la Roma.

Citește și : Boris Johnson: Marea Britanie are nevoie de un nou acord comercial cu Uniunea Europeană

Într-o fotografie distribuită masiv de presa italiană şi internaţională, Natale-Hjorth poate fi văzut într-o secţie de poliţie, aşezat pe un scaun, cu capul aplecat şi legat la ochi.

Comandantul carabinierilor din Roma, Francesco Gargaro, a declarat luni postului public de radio RAI că modul în care a fost tratat suspectul este “complet nejustificat şi nu va fi în niciun caz tolerat”. Ofiţerul a confirmat că este în curs o anchetă penală pentru a stabili cine l-a legat la ochi pe Natale-Hjorth.


Premierul italian Giuseppe Conte a condamnat incidentul şi a declarat că poliţistul suspectat de rele tratamente a fost eliminat din dosar. “Să fie clar: aplicarea acestui tratament unei persoane private de libertate nu corespunde cu principiile şi valorile noastre legale şi de fapt reprezintă o infracţiune sau chiar două”, a scris el pe Facebook.

Vicepremierul şi ministrul de interne Matteo Salvini a susţinut însă că “singura victimă” este carabinierul ucis.

Citește și : VIDEO Invazie de lăcuste în Las Vegas

Cerciello Rega participa la o operaţiune fără a purta uniformă, cu scopul de a recupera un rucsac pe care se presupune că Natale-Hjorth şi Elder îl furaseră de la un distribuitor de droguri, ca răzbunare că li se vânduse altceva drept cocaină.

Carabinierul mort la vârsta de 35 de ani cu lovituri de cuţit urmează să fie înmormântat luni.

Poliţia italiană susţine că Elder a recunoscut că el este ucigaşul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.